Cuminţenia Pământului a împărțit România în două tabere
Ion Caramitru, actor, regizor, fost ministru al Culturii: „În general, marea majoritate a oamenilor preferă să bea o bere în plus, decât să cumpere un bilet la teatru. Zic asta. Și tot nu i-ar costa prea mult să depună 100 de lei pentru Cumințenia Pământului. Sau chiar mai puțin.”
Bogdan Naumovici, publicitar: „Sunt curios cum a fost campania pentru Ateneu. Dincolo de faptul că toți știm sloganul - Un leu pentru Ateneu. Da-s curios cum a fost campania, cum i-a motivat pe români, care-i șmecheria să ai un ateneu. Că, dacă mă convingeai că-i o mare șmecherie să am un ateneu, cred că dădeam banii. Nu m-a convins nimeni că-i o mare șmecherie să am Cumințenia Pământului în România.”
La începutul secolului XX, Constantin Brâncuși, care absolvise recent Școala de arte frumoase de la București, sculpta, într-un bloc de piatră de 50 de centimetri, o femeie ghemuită. Lucrarea a fost botezată „Cumințenia Pământului” și nu avea nimic în comun cu modelele epocii.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Piesa a fost realizată în 1907, după unii autori 1908, la foarte scurt timp după ce Brâncuși a terminat școala. Și este printre primele lucrări care ies, cumva, din reprezentarea clasicizantă, academică care se învață la școală, practic fiind printre primele piese care vorbesc despre personalitatea artistului. Despre căutările lui în direcția simplificării, despre noul modernism, la care Brâncuși contribuie consistent, fiind astăzi sculptorul care a influențat mersul sculpturii moderne și contemporane.”
Dan Popescu, curator: „Este o lucrare care este importantă, în creația brâncușiană, pentru că marchează exact momentul în care el trece de la un anumit stil, influențat de Rodin, și optează pentru arhaism și un modernism cu influențe arhaice. Pe care el, fiind din România, le-a cules din propria ogradă. În vreme ce moderniștii, spre exemplu francezi, au trebuit să pescuiască noua formulă simplă, arhaică, din arta africană.”
Mica sculptură, care avea să facă vâlvă la mai bine de un secol de la crearea ei, a încins spiritele și printre contemporanii autorului.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Brâncuși, când a expus Cumințenia Pământului, în 1910, la societatea Tinerimii Artistice, a generat un scandal! Scandal în sensul că lucrarea a fost prost primită, era ceva prea nou, oamenii nu știau cum să se raporteze la ea, nu știau ce să-nțeleagă din ea. Asta a crescut, într-adevăr, notorietatea lui Brâncuși, dar nu rezolvat nici până astăzi dilemele privind receptarea acestei lucrări.”
Chiar dacă mulți nu priveau cu ochi buni „Cumințenia Pământului”, un inginer constructor cu dare de mână și apetit pentru artă a decis să o cumpere.
Dan Popescu, curator: „Ea a fost achiziționată de Gheorghe Romașcu în 1910. Pe o sumă, la vremea respectivă - 1.500 de lei - la vremea respectivă înseamnau ceva bani. trebuie spus, cumva, că toată nebunia legată de comerțul dezlănțuit și de milioane, vehiculate în legătură cu opere de artă este un fenomen de după anii 70-80 ai secolului trecut. Lucrurile nu stăteau așa înainte. Stăteau exact așa cum stau acum, cu arta contemporană, în care sume accesibile erau vehiculate și anumite opere erau luate de către colecționari dedicați și interesați de viața culturală a cetății.”
După instaurarea regimului totalitar, tovarășii de la partidul unic au devenit și rafinați critici de artă. Membrii Academiei nu-l considerau pe Constantin Brâncuși un creator demn de luat în seamă. Stabilit la Paris, sculptorul lucra după moda occidentală, ceea ce a stârnit dezaprobarea conducătorilor.
Așa se face că, în anul 1950, când Constantin Brâncuși și-a exprima intenția de a dona statului român peste 200 de lucrări și chiar atelierul său parizian, s-a ales cu un refuz categoric. Criticul literar George Călinescu a fost unul dintre cei care l-au „înfierat” pe Brâncuși, în cadrul unei ședințe la Academia Română prezidată de Mihail Sadoveanu.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Problema relației dintre Constantin Brâncuși și statul comunist este foarte dificilă. Pe de-o parte avem detractorii lui Brâncuși, care încearcă să-l scoată din istoria artei, fac tot posibilul să-i minimalizeze opera și să vorbească de el în termenii unui străin, reprezentant al artei burgheze, dar irelevant pentru România. Și, simultan, îl avem pe pictorul avangardist Max Herman Maxy, directorul și fondatorul muzeului de artă în acel moment, care-și dă deama de importanța lui Brâncuși, de dimensiunea culturală a acestei arte, și face eforturi eu aș zice supranaturale ca să prezerve lucrările lui și să-l includă în istoria artie, acolo unde îi era locul.”
Dan Popescu, curator: „Singurul loc în care am modificat un domeniu cultural, ca români, a fost prin Brâncuși. Brâncuși a modificat sculptura, după el n-a mai fost la fel.”
Contrar aparențelor, comuniștii s-au dovedit mari amatori de cultură. Erau, de fapt, interesați să confiște valoroase opere de artă. Rar, au fost dispuși să mai și cumpere câte ceva. A fost și cazul „Cumințeniei Pământului”, achiziționată de autorități la sfârșitul anilor 50.
Dan Popescu, curator: „În anul de grație 1957, comuniștii investighează care sunt „jetoanele albastre”, adică cele mai valoroase obiecte de artă din patrimoniul României. Pentru că Maxy, care este cel care a fost primul director al Muzeului Național de Artă, nu era prost și era un artist valoros chiar. Și el știa, cumva, ce trebuie investigat. Drept care, lucrările de patrimoniu și lucrările valoroase, în special cele ale lui Brâncuși, au fost catalogate și - pare-se, asta este paroape o certitudine - au fost cumpărate. De obicei, comuniștii nu prea cumpărau, dar în cazul de față chiar au dat bani. Iar suma care pare-se că a fost dată de către comuniști pentru Cumințenie a fost în jur de 20.000 de lei.”
Cu toate că statul român a cumpărat „Cumințenia Pământului”, urmașii lui Gheorghe Romașcu au putut recupera, în instanță, sculptura, la jumătate de secol distanță. Avocații moștenitorilor au profitat de anumite neclarități în situația juridică a lucrării.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Documentele care ne-au parvenit confirmă parțial această achiziție, adică vorbim de un ordin al ministrului care include lucrarea în patrimoniu în 1958, vorbim de o achiziție, însă nu există un contract de împrumut și o chitanță care să confirme că banii aceștia au ajuns, într-adevăr, la proprietari. Iar mai târziu, în 2012, o decizie definitivă a Înaltei Curți de Justiție și Casație a pus lucrarea în posesia foștilor proprietari, ceea ce ne spune că vorbim, de fapt, de o confiscare. Statul român ar fi trebuit să aibă niște arhive consistente, ar fi trebuit să păstreze documentația, dacă exista, însă, în ceea ce privește alte lucrări, achiziționate în aceeași perioadă, există aceste documente.”
Dan Popescu, curator: „Problema este că, după revoluție, chitanța „s-a pierdut și s-a stricat”, în stil românesc. Există, totuși, dovezi cumva tangențiale, numai că pare-se că, totuși, argumentația din proces a moștenitorilor, fie a invocat absența chitanței directe, fie a invocat faptul că tovarășii comuniști nu negociau, într-un contract de vânzare-cumpărare. Or, după cum știm, procesul de negociere dintr-un contract de vânzare-cumpărare trebuie să fie evidențiat și să fie clar. Tovarășii nu negociau. Și, de cele mai multe ori, nici nu plăteau. Iar 20.000 de lei, la vremea respectivă, însemna o sumă foarte mare, în 1957. Imaginați-vă că un salariu de profesor era în jur de 500, până-ntr-o mie.”
Interesate de consolidarea patrimoniului, autoritățile române au reacționat prompt atunci când proprietarii „Cumințeniei Pământului” și-au anunțat intenția de a vinde lucrarea. În anul 2014, premierul de atunci a anunțat că guvernul va plăti 20 de milioane de euro, dacă se va dovedi că retrocedarea a fost corectă. În cele din urmă, statul le-a făcut proprietarilor două oferte: una de 1 milion de euro, celaltă - de 2 milioane. Ambele, refuzate.
În anul 2016, odiseea „Cumințeniei Pământului” continuă. Și implică sume considerabil mai mari. Pe 16 martie, Guvernul a anunțat că a achiziționat sculptura, pentru 11 milioane de euro. Cu o singură precizare: statul nu-și permite să plătească decât 5 milioane, iar restul de 6 ar trebui să fie plătite din buzunarele românilor.
Bogdan Naumovici, publicitar: „O prostie! E fără minte: tu, guvern, ai negociat un preț, din care tu ai să dai jumate și pe restul te-ai bazat că-i aduni tu de la oameni. Dacă tu ai fi civil și zici așa: vrei să cumperi o mașină. Și vorbești cu unul: Bă, tu cât vrei pe mașina asta? 10.000 de euro! Am 5 și de 5 mai întreb eu niște prieteni, dacă îmi dau banii! Și le bați și obrazul prietenilor: Bă, am vorbit cu omul ăla, să-mi dea mașina cu 10.000! Nu-mi dați și voi 5, chiar sunteți nesimțiți, nu dați și voi 5.000?! Asta este logica licitației pentru Cumințenia Pământului, e fără minte cap-coadă!”
Chiar dacă este sub valoarea estimată a „Cumințeniei Pământului", suma de achiziție este pentru mulți astronomică.
Dan Perjovschi, artist plastic: „Eu, acum, îi zic piatră prețioasă, că e mică. E foarte complicat, pentru că orice român, când aude de suma asta - 11 milioane, ți se-nmoaie un pic genunchii, dacă n-o pui într-o perspectivă de alte milioane. Eu am o explicație ca artist: decât să cumpere Banca Națională lingouri de aur - știi că prețul aurului fluctuează - mai bine cumpără Brâncuși, care numai urcă. Vă spun eu: dacă vom intra vreodată, Doamne ferește, în incapacitate de plată cu țara asta, cu Brâncuși ne scoatem!”
Dan Popescu, curator: „Singura evaluare pe care o veți căpăta de la minister sau singura informație pe tema asta este următoarea: la Sotheby's și la Christie's, Brâncuși face 20 de milioane. Drept care noi, în momentul în care am convenit la 11 milioane, am făcut o mare afacere. E fals! Și lucrul ăsta se va vedea în momentul în care suma nu va fi strânsă prin subscripție publică, înțelegerea dintre minister și moștenitori va cădea, iar ei vor scoate lucrarea la casa de licitație și vă garantez că nu va trece de 2 milioane! Decât printr-o orchestrare!”
Valentina Iancu, istoric de artă: „Suma i-a fost foarte discutată: sunt mulți experți și mulți oameni obișnuiți care contestă această sumă, din diverse motive. Din punctul meu de vedere, lucrarea aparține unei familii private care stabilește așteptările pe care le are de la această lucrare și, bineînțeles, așteptările sunt raportate la piața internațională, la valoarea de piață a lui Brâncuși, precum și la excepțiileîn vânzări care au avut loc prin intermediul licitațiilor. Într-adevăr, o sumă foarte mare pentru România, depășește cu mult posibilitățile și imaginația noastră c-am putea cheltui pentru o operă de artă așa ceva, însă vorbim de o piesă excepțională a lui Brâncuși, vorbim de o ocazie rară în care putem să ne completăm colecția foarte mică de lucrări de Brâncuși din țara asta.”
Ion Caramitru, actor, regizor, fost ministru al Culturii: „Povestea cu Cumințenia Pământului are relevanță. Și n-ar costa pe nimeni nimic, decât un leu și 50 de bani, dac-ar fi să scoată fiecare leul și 50 de bani.”
Dan Popescu, curator: „Pe de altă parte, gândiți-vă că, totuși, 11 milioane de euro n-a reușit să catalizeze Ministerul Culturii pentru niciun proiect cultural. Cea mai mare sumă pe care au dat-o a fost 9 milioane de dolari, la vremea respectivă, pentru Muzeul Național de Artă Contemporană. Care funcționează, până la urmă, și a reprezentat o scenă plauzibilă pentru mulți artiști contemporani.”
Pe 11 aprilie, ministrul Culturii de la acea dată, Vlad Alexandrescu, a anunțat deschiderea oficială a procesului de subscripție publică pentru „Cumințenia Pământului”. Oficialul a dorit să fie cel dintâi donator și a anunțat, prompt, și suma pe care a depus-o: 100 de euro.
Ion Caramitru, actor, regizor, fost ministru al Culturii: „Eu intenționez să donez. Și o sumă mai consistentă decât a donat fostul ministru al Culturii, domnul Alexandrescu. O să fac publică, în curând, donația mea, sper să se rezolve. Este un procedeu nou, în sistemul nostru de viață, dar merită. Merită cu prisosință și cred că n-ar fi un efort foarte mare din partea populației, pentru a salva din puținul care mai există, ca operă a lui Brâncuși, în România. Să fie în patrimoniul național. E o acțiune pe care o îmbrățișez, o recomand și aș vrea să știu că se va împlini.”
O campanie în care s-au implicat oameni de cultură încearcă să-i convingă pe români că a dona pentru o operă de artă este un gest patriotic. Personalități din diverse domenii s-au alăturat acestui demers. Prim-ministrul Dacian Cioloș a renunțat la salariul său pe o lună.
Chiar și soția premierului i-a urmat exemplul, dar în alt mod: a susținut, la Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, un concert de muzică sacră, în sprijinul subscripției publice pentru achiziționarea sculpturii.
Guvernatorul Băncii Național, Mugur Isărescu, s-a despărțit de 15.000 de lei, în vreme ce Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a făcut o donație personală de 5.000 de lei.
Totuși, chiar și după astfel de donații generoase, în conturile deschise pentru subscripția publică s-au adunat, până la 30 iunie, 267.000 de euro.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Eu nu mi-am pus problema dacă banii se vor strânge sau nu, până la sfârșitul campaniei, pur și simplu mi se pare un exercițiu democratic foarte important, care ne pune pe toți în fața unei probleme pe care n-am avut-o niciodată. Vrem sau nu vrem să cumpărăm o operă de artă.”
Dan Popescu, curator: „Este o datorie patriotică să nu donăm! Trebuie să ajutăm statul să nu facă o greșeală până la capăt și să spunem NU subscripției publice. Pentru că ce se va întâmpla după ce nu se va strânge suma este că ea va fi scoasă la licitație, nu va putea să iasă din România și nu va putea fi luată decât de niște oameni care au un interes în România, drept care suma va fi mult, mult mai mică.”
Bogdan Naumovici, publicitar: „De ce aș dona pentru Cumințenia Pământului?! Da, ca un bun român ce mă aflu! Mai bine dau niște bani la primul cerșetor de pe stradă, cred că-i fac un bine ceva mai mare!”
Susținătorii subscripției publice pretind că, odată achiziționată celebra sculptură, vom avea o mulțime de avantaje.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Din punctul meu de vedere, acesta este marele câștig al inițiativei lui Vlad Alexandrescu, faptul că aduce arta mai aproape de oameni, îi face pe oameni conștienți de existența unui artist consacrat internațional, un artist care, în România, nu știu în ce măsură este cunoscut, în afara comunității de specialitate. Și cred că este un gest foarte important. Având în vedere că, în ultima vreme, această piesă este, în mod constant în lumina reflectoarelor, cu siguranță va atrage turiști, cu aiguranță va atrage curioși, sunt oameni obișnuiți care acum aud, pentru prima dată, de această piesă și-o să-și dorească s-o vadă.”
Dan Popescu, curator: „Cumințenia Pământului a fost, timp de 50 de ani, în Muzeul Național de Artă. N-am văzut să se-mbogățească, să vină turiștii pentru ea. 50 de ani a fost acolo, până chiar în anii 2000. Dincolo de asta, ok: să presupunem că vin mai mulți. La 10 lei sau 15 lei biletul, ne vor trebui 120 de ani, ca să ne acoperim cheltuiala. Nici argumentul acesta nu se susține. E, pur și simplu, o retorică patriotardă și nimic mai mult.”
Bogdan Naumovici, publicitar: „Eu aș vrea să văd așa: întâi statisticile - câți români s-au dus la Târgu Jiu, să vadă operele lui Brâncuși care sunt la Târgu Jiu. Mamă, când am citit anul ăsta, de ziua lui Brâncuși, și de la ce veneau - că Masa Tăcerii nu e Masa Tăcerii: e cu cei 12 Apostoli, are cu totul alte povești! E, noi nici pe alea nu le știm! Coloana infinitului era - stai să-mi aduc aminte - Coloana suferinței neamului, nu știu cum. Păi eu mă aștept s-o vopsească ăia în auriu, adică avem cu totul alte probleme decât să luăm o piatră de la niște proprietari, pentru a o pune într-un muzeu. Pe litoral nu vin, în Deltă nu vin, la Poiana Brașov nu vin, dar la Târgu Jiu milioane de oameni vin să vadă operele lui Brâncuși. De străini. Ei, cam așa este logica cu Cumințenia Pământului: o s-o punem în Muzeul de Artă sau unde Dumnezeu o s-o punem noi, mă, și-o să fie cozi, de n-o să mai prididim să vindem bilete!”
Adversarii campaniei de strângere de fonduri susțin că suntem prea săraci pentru a cheltui atâția bani pe o operă de artă. Și că România are probleme mai grave și mai presante decât completarea patrimoniului cu o sculptură care poartă semnătura lui Brâncuși.
Bogdan Naumovici, publicitar: „Pe piramida lui Maslow, s-a terminat aici piramida lui Maslow și, la două etaje deasupra, stă Cumințenia Pământului, undeva, în aer. cam asta este ce treabă are România cu Cumințenia Pământului. Noi avem - cum îi cheamă p-ăia? - dezinfectanții diluați, noi suntem sub, de unde începe piramida lui Maslow, suntem ca la Casa Poporului, 8 etaje dedesubt. Acolo suntem noi! E, pe noi ne mănâncă Cumințenia Pământului, aia e problema noastră!”
Valentina Iancu, istoric de artă: „Prezența lucrărilor lui Brâncuși în muzee practic ne legitimează cultura la nivel internațional. CV-ul acestei lucrări - a practicipat la peste 30 de expoziții dedicate lui Brâncuși. Practic se vede peste tot în lume și asta ne aduce o imagine foarte bună. E un schimb echitabil, după părerea mea.”
Dan Perjovschi, artist plastic: „Și cu banii pe care i-am băgat în autostrada care a luat-o la vale puteam să luăm nu știu câți Brâncuși, deja! Un kilometru de autostradă înseamnă Cărtărescu, Mungiu: mai trece un Mungiu, mai trece un Puiu... Băgăm banii în niște șosele care o iau la vale! Există bani și pentru chestiile alea, nu trebuie să confundăm bugetele! Sigur că reflexul normal al unui om e acesta: De ce să dăm pe aia, dacă... Ar trebui să ținem național de fotbal al României acasă! De ce să dăm bani pe unii care nu știu să dea gol? Cu banii ăia nu mai bine construim spitale? De ce întotdeauna cultura trebuie să plătească? De ce să nu tăiem din tancuri? Sau din generali? Sau din stelele generalilor? Nu? Și construim spitale!”
Un alt argument împotriva subscripției publice îl constituie statutul special de care se bucură Cumințenia Pământului și care vine cu anumite limitări.
Dan Popescu, curator: „Ea fiind catalogată obiect de patrimoniu, secțiunea Tezaur, deci gradul zero al patrimoniului - foarte puține lucruri au această titulatură - ea nu poate să iasă din România. Chiar dacă este cumpărată de un străin, ea trebuie să rămână în România.”
Valentina Iancu, istoric de artă: „Piesa este clasată în categoria juridică Tezaur, iar lucrările care fac parte din această categorie juridică pot părăsi țara doar temporar, în baza unui certificat de export emis de Ministerul Culturii și instituțiile din subordine, însă termen de temporar nu este în niciun fel reglementat de legislația românească, poate să fie cumpărată de orice muzeu din această lume, exportată temporar și prelungit acest export nedeterminat.”
„Nucleul dur” al celor care votează împotriva subscripției invocă și relația problematică pe care românii o au cu statul.
Bogdan Naumovici, publicitar: „Dar nu dau eu bani în fiecare zi, să nu cumpărăm nimic? Eu dau bani în fiecare zi! Îmi iau ăștia la impozite, 60% din ce lucrăm! Oamenii asta trebuie să priceapă: că ei încep să lucreze pe 1 ianuarie și, cam prin septembrie, încep să câștige un ban și pentru ei. În rest, ce-au muncit de la 1 ianuarie până prin august dau la stat. Că e tva, că e impozit pe salariu, că e impozit pe proprietate, că e impozit pe dividende... La un moment dat, eu asta sper: să vină oamenii, să spună: Băi, statule, am muncit de la 1 ianuarie până-n august pentru tine! Ce mi-ai dat tu de banii ăia? Dă și mie ceva, înapoi! Știi ce-mi spune statul: Păi nu-ți dau Cumințenia Pământului?”
După unii, statul român se pregătește să cumpere a doua oară "Cumințenia Pământului". "Ceața" care înconjoară achiziția din anii comunismului scoate din vistieria țării și din buzunarele locuitorilor o sumă enormă.
Dan Popescu, curator: „Este rușinos că noi n-am reușit să ne protejăm „Sfânta sfintelor” și acum nu mai știm ce să facem, ca să plătim cât mai mult s-o recuperăm. Nicăieri, în niciun stat est-european, lucrări aflate în colecții private n-au fost retrocedate sau s-au găsit modalități prin care au fost prezervate și expuse în muzeele naționale. Și mă gândesc la Polonia sau în Cehia. Lucrurile astea sunt intolerabile, suntem niște loseri și niște oameni complet iresponsabili. Iar toată masa asta de manevră care se naște în jurul: hai să donăm ceva este absolut halucinant că există! Dacă noi n-am avut să zicem inspirația să facem legea patrimoniului de așa natură încât să ne protejăm măcar aceste puține lucrări care sunt idolii culturali ai nației, trebuie totuși - e de datoria noastră - să facem tot ce ne stă în putință încât să nu fim păcălici până la capăt. Și să informăm, totși, în mod normal, lumea în legătură cu toată istoria respectivă, în așa fel încât fiecare cetățean să ia decizia care i se pare morală.”
Tocmai pentru ca orice curios să poată afla istoria "Cumințeniei Pământului", o expoziție organizată la Muzeul Național de Artă al României descrie parcursul unic al lucrării.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Am deschis un info-point dedicat Cumințeniei Pământului în care am pus împreună, alături de Doina Lemny și Alina Petrescu, toate poveștile Cumințeniei Pământului, tocmai pentru a face cunoscută publicului această lucrare și pentru a crea un context în care oamenii se pot informa singuri și pot să-și găsească răspunsurile astea în ei. Am completat acest info point cu o expoziție de artă contemporană care reunește piese semnate de unii dintre cei mai importanți artiști români. Artiști care, după părerea mea, au ajuns la acel nivel de notorietate internațională a lui Brâncuși și au lucrat adesea într-un dialog foarte consistent cu arta lui.”
Optimiștii se bazează pe faptul că, o dată la peste 100 de ani, merită să strângem bani pentru cultură.
Valentina Iancu, istoric de artă: „Avem atât de puține lucrări de Brâncuși așa cum avem foarte puține lucrări de Brauner sau de Perahim sau de artiști de avangardă care au ales să plece din țară și au devenit consacrați în afara României, cu ajutorul altor națiuni, din care, mai târziu, au ajuns să facă parte. Și din cauza sistemului comunist, la noi lucrările nu au circulat: fie nu s-au putut vinde, fie au fost interzise, fie au fost cenzurate. Pe lângă asta aș adăuga și faptul că, în perioada interbelică, artiști de talia lui Brâncuși, artiști experimentaliști în acel moment, foarte puțin înțeleși, nu erau cumpărați. Erau, ca și astăzi, ca și orice experiment, la periferia artei.”
Dan Perjovschi, artist plastic: „Trebuie să luăm această sculptură, pentru că ea e fractura între artă și arta modernă. Și o ai sub nasul tău, ar fi bine ca ea să fie subiectul care schimbă felul în care este expusă arta în Muzeul Național de Artă, în România. Ar putea, cumva, să-l desțelenească, să-l aducă mai înspre contemporan. Avem norocul ăsta, n-am contribuit la el, să avem piesă de Brâncuși în România. Nu mai există pe piața internațională. Și regula e: cu cât sunt mai puține pe piață, cu atât sunt mai scumpe. Deci, chiar dacă vom vrea să mai cumpărăm vreodată, n-avem ce și n-avem cu ce. Sunt sume la care nu putem ajunge!”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
