Copilăria scriitorilor. Adrian Cioroianu voia să se facă marinar
Născut la Craiova, la sfârşitul anilor '60, Adrian Cioroianu a fost un puşti simplu, aşa cum se descrie chiar el. Nu a avut o copilărie ieşită din comun, dimpotrivă. A fost un copil iubit de părinţi şi bunici şi a crescut firesc, fără temeri sau întâmplări neplăcute.
„Vă daţi seama că e paradoxal să vorbeşti frumos despre o copilărie petrecută chiar în anii comunismului. Cu atât mai greu, în rememorare, să separi ceea ce a fost copilăria ta de ceea ce a fost contextul general al unui regim”, spune Adrian Cioroianu.
Avea doar un an atunci când Uniunea Sovietică şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia, cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia. „A fost momentul de maximă glorie politică a lui Ceauşescu şi părinţii mei m-au lăsat la bunici, pentru o scurtă vacanţă, au plecat la mare. Și astăzi îmi povestesc cum lumea îi huiduia pe bulgari pe plajă pentru că bulgarii fuseseră de acord cu invazia Cehoslovaciei”, relatează istoricul.
Pentru mine, istoria a fost întotdeauna o poveste
Chiar dacă era doar un puşti şi nu înţelegea mai nimic din politica vremii, Adrian Cioroianu mărturiseşte totuşi că istoria i-a dat mereu târcoale sub o formă sau alta.
„Nici nu ştiu dacă eram la şcoală când mi-aduc aminte că o doamnă foarte, o prietenă de-alor mei, o doamnă în vârstă, stilată de atunci, doamna Iorga o chema, şi venea pe la noi la masă şi discuta cu ai mei ce greşeală a făcut Hitler pe urmele lui Napoleon să intre iarna în Rusia, să încerce să lupte cu ruşii, iarna. Nu ştiam cine-i Hitler, nu ştiam cine-i Napoleon, dar ideea că acest Hitler ar fi făcut o greşeală pe care a mai făcut-o unul Napoleon înainte, stăteam, mâncam şi ascultam ce se discută în jurul meu”, povestește Adrian Cioroianu.
Pasiunea pentru istorie s-a născut, oricât de ciudat ar putea să pară, la doar 4 ani, atunci când puştiul Adrian a descoperit un almanah „Flacăra”, alături de revista „Magazin istoric”. Deşi lucrurile au fost puţin...confuze:
„Pe noptieră la bunicii mei, acolo, la un moment dat, am văzut o carte groasă aşa...(...) Nu băgam eu de seamă ce e ăla, dar răsfoind eu, am dat de poza unei tipe blonde, cu o fustă relativ scurtă,cu nişte ciorapi cu plasă la vedere, nişte pulpe aşa, tentante, era o poză de-a lui Marilyn Monroe (....) Fotografia aia în mintea unui băiat de 3-4 ani, de-atunci am ştiut cine-i Marilyn Monroe, ceea ce reprezintă deja un capitol cultural important. Ei, lângă acest almanah cu Marilyn Monroe era şi revista Magazin istoric. Îl am şi acum în minte. Era armata lui Hannibal care trecea munţii Alpi, cu o armată în care se aflau elefanţi. Şi aşa a început pasiunea mea pentru istorie, pentru mine istoria întotdeauna a fost o poveste”.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Întâlnirea cu Marilyn Monroe n-a rămas fără ecou. Pentru puştiul Adrian, Marilyn a devenit reperul de frumuseţe feminină. „Vă daţi seama că de la bun început am avut ştacheta foarte sus. Adică nu discutăm. Dacă-ţi place la 4 ani Marilyn Monroe, până la Monica Belluci a fost un drum foarte lung”, spune Adrian Cioroianu.
Briceagul, arma atomică a unui copil
Cât despre prima dragoste, din copilărie...„În clasa a cincea cred că a fost aşa primul sărut, dacă ăla poate fi numit primul sărut..,dar să-i spunem aşa, un fel de pupăceală, nu, n-am fost foarte...fotbalul era mult mai important, briceagul era mult mai important, caisele verzi mult mai importante, fetele sunt la rubrica va urma”, mărturisește Adrian Cioroianu.
Fotbalul, briceagul şi suitul în copaci. Erau preocupările unui puşti simplu, deloc complicat, crede Adrian Cioroianu.
A crescut la casă, înconjurat de verişori, mătuşi şi bunici. S-a simţit iubit şi răsfăţat. Dar mai ales a primit daruri de suflet.
„Imaginaţi-vă că la un moment dat, cred că eram prin clasa a VI-a, bunică-miu mi-a trimis bani să-mi iau o chitară, bunică-miu patern. M-am dus să-mi cumpăr chitara, după-amiază de iunie, ei, era închis la raionul cu chitări. Dar era deschis la cel cu biciclete. Şi mi-am cumpărat bicicletă. Vă daţi seama ce alegere în viaţa unui om să nu ai chitară, să ai bicicletă?”, constată, ușor autoironic, Adrian Cioroianu.
De altfel, copilăria lui Adrian Cioroianu a avut toate ingredientele poveştilor cu Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. Chiar dacă cititul era la ordinea zilei, aventurile cu prietenii de joacă se ţineau lanţ: „Eram tot timpu-n pomi, eram în gropi, adică v-am spus, briceagul la mine, pe urmă am descoperit cutia de chibrituri, sunt nişte vârste. Adică cutia de chibrituri şi briceagul e un fel de haiducie, aşa”.
Suitul în corcoduşi era la ordinea zilei şi, de departe, mult mai important decât întâlnirea cu o fată. „Copilăria mea e direct legată de corcoduşele verzi, de caisele verzi, deci erau nişte plăceri pe care probabil generaţia mea le rememorează într-o notă aparte. De la vârsta de 5 ani cred c-am primit cadou un briceag şi briceagul pentru un băiat copil e un fel de descoperire a...e o armă atomică aşa...ce-nseamnă armă atomică pentru un stat e un briceag pentru copil pe la 5-6 ani”, explică Adrian Cioroianu.
Voia să se facă marinar
Cărţile le-a descoperit când era în clasa a II-a, „Insula Misterioasă” şi „Contele de Monte Cristo”, au fost printre primele descoperiri literare. Dragostea cea mare a rămas, totuşi, „Toate pânzele sus”.
„O pun înaintea oricărui roman străin pe care l-am citit la vârsta aia. Sigur că mi-a plăcut Jules Verne, sigur că mi-a plăcut Karl May, dar pentru mine, Toate pânzele sus rămâne, pentru un băiat la vârsta copilăriei, este cartea care cred eu ar prinde cel mai bine”, spune Adrian Cioroianu.
Şi poate tocmai de aceea, puştiul Adrian îşi dorea, atunci când va fi mare, să devină...marinar. „Cu Anton Lupan mi-a plăcut să fiu aşa, complice, cel din Toate pânzele sus. Corto Maltes e un personaj de bandă desenată, tot marinar. (...) Ulise. Ce vrei mai mult? Ulise, ideea de aventură, drumul lui Ulise spre casă. Sindbad Marinarul, tot în copilărie”, argumentează istoricul de azi.
Fotbalul, cea mai frumoasă amintire
Cea mai puternică amintire este, însă, legată de fotbal. Mare admirator al legendarului Dudu Georgescu, adolescentul Adrian a trăit pe teren, într-un joc pe viaţă şi pe moarte, succesul unul gol devenit cel mai frumos vis.
„Ei, în apărarea aia bezmetică pe care o făceam noi, îmi pică la un moment dat mingea, şi-am tras-o în disperare fără niciun fel de idee, am tras-o să se ducă cât mai departe... şi am văzut mingea aia cum pluteşte aşa din piciorul meu, s-a dus, a plutit şi a intrat între bara de sus şi mâinile portarului advers. În momentul ăla bucuria pe care am simţit-o, bucuria pe care am resimţit-o cu echipa mea, colegii mei venind şi sărind pe mine, şi am câştigat meciul ăla cu 1-0, a fost cea mai mare bucurie a vieţii mele până în momentul ăla şi mult după. Satisfacţia aia pe care am avut-o...Nimic nu se compară cu golul pe care l-am dat cu 10 minute înainte de final, în disperare de cauză. (...) Un lucru absolut incredibil, adică un lucru la care de câte ori mă gândesc, mă emoţionează şi aş vrea să-l văd imortalizat într-o fotografie, dar mă tem că e imposibil”, își încheie Adrian Cioroianu, cu o undă de amărăciune, evocarea copilăriei.
Urmăriți în materialul video de mai jos interviul realizat de Alida Mocanu pentru emisiunea „Digicult”:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
