Cărtărescu, despre festele pe care i le joacă celebritatea: „Îl avem la bord pe dl. Mircea...Badea!”
Mircea Cărtărescu a povestit la Digi24 câteva întâmplări în care a fost confundat cu alți oameni celebri: Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu sau chiar Mircea Badea. „Intelectualii noștri sunt atât de puțini, încât par așa, un fel de hidră cu mai multe capete, toți sunt unul și același pentru foarte mulți oameni”, a explicat scriitorul, care a precizat că acest gen de întâmplări îl amuză teribil.
„Poți să scrii o carte genială, dacă nu ți-o laudă străinătatea nu există. Poți să faci o sculptură fantastică, dacă nu ți-este validată la un centru de validare, la Paris, la New York sau undeva, noi nu știm să o validăm”, a declarat Mircea Cărtărescu în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.
Realizator: Și nu e așa, dle Cărtărescu, dvs nu puneți mai mare preț pe o cronică excepțională din New York Times decât pe orice cronică apărută în România?
Mircea Cărtărescu: Sigur, sunt recunoscător întotdeauna celor care se apleacă asupra scrisului meu. Însă pentru mine e important ce fac cu ușa închisă, acasă, în fața mesei de lucru. Nu mă preocupă lucrurile astea foarte tare. Sigur că dacă s-a întâmplat ca munca mea să fie apreciată - și, slavă Domnului, ea este și în România în acest moment, și în străinătate - am fost foarte bucuros, pentru că nu scrii doar pentru tine, scrii și pentru ceilalți. Dar eu sunt un sceptic și-un stoic de felul meu, nu aștept lucruri bune. Când ele vin, sunt bucuros, dar nu le aștept.
Realizator: Notorietatea aduce cu sine și responsabilități. Te recunoaște lumea pe stradă...
Mircea Cărtărescu: Da, câteodată e bine, câteodată e rău lucrul ăsta. Ani de zile mi-a fost foarte frică să mă recunoască cineva pe stradă, am fost oprit, interpelat, admonestat. Slavă Domnului, nu mi s-a întâmplat ca lui Horia Patapievici să fiu lovit sau ceva de felul ăsta, dar nu e plăcut. Când tu ești într-un magazin și-ți cauți o cămașă, vine cineva la tine și-ți spune: Ești nemernicul lui Băsescu! și lucruri de felul acesta. Din fericire sunt mai dese celelalte situații, în care vin oameni care mă iubesc, care mă apreciază, care mi-au citit cărțile și aceste cărți le-au spus ceva și sunt momente foarte plăcute, pentru mine sunt întotdeauna momentele acelea în care eu încep să cred, încep să bănuiesc că nu scriu degeaba. Mai mult decât cronicile apărute în alte țări. Mult mai mult, pentru că ceea ce spune un om într-un metrou este mult mai cald, și mai din suflet și mai uman, să zicem așa, decât cronicile unor experți.
Mi s-au întâmplat și lucruri care poate amuză. De pildă, când sunt luat drept altcineva, fiindcă intelectualii noștri sunt atât de puțini, încât par așa, un fel de hidră cu mai multe capete, toți sunt unul și același pentru foarte mulți oameni. De pildă, mă aflam la Therme, mă relaxam puțin, înotam puțin, bazinul era plin de oameni și din spatele meu aud: Bă, uite-l pe Liiceanu!
Sau intru într-un avion, ca să merg în altă parte a României, și când urc, stewardesa se uită la mine așa, parcă ar recunoaște pe cineva, mă așez pe scaun și ea, înainte să înceapă cu instrucțiunile de zbord, zice: Avem onoarea și bucuria să-l avem în avionul nostru pe dl. Mircea Badea! M-am uitat cu atenție, nu era niciun Mircea Badea.
Și ultima dată, acum vreo două-trei zile, a fost foarte simpatic incidentul. Aud un scrâșnet de mașină în spatele meu, eu eram la volan, era cât pe ce să ne ciocnim, și un ins iese din mașină, vine la mine cu mâna întinsă și zice: Domnul Mungiu, ce bucurie, îmi pare rău că vă cunosc în momentul ăsta nefericit, dar mă bucur foarte tare!
Deci, iată că mi se întâmplă și lucruri de acestea care mă amuză extraordinar de tare.
Interviul integral îl puteți urmări mai jos.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
