CA-N FILME. Blockbusters: istoria și rețeta filmelor explozive
„La blockbuster lumea se duce să vadă ceva bigger and larger than life. În general, are o conotaţie distructivă: blockbuster! Mai degrabă decât constructivă. Bă, ce chestie fantastică, ai văzut dom'le cum explodează nava aia şi ies 15.000 de dragoni din ea, care după aia străpung pământul şi ies pe partea ailaltă. Adică aşteaptă să vadă lucruri uluitoare”, spune Cristian Tudor Popescu, critic de film.
Site-urile de specialitate consideră că filmul „Avatar” din 2009 este cel mai mare blockbuster al tuturor timpurilor.
Film la superlativ, iată ce înseamnă blockbusterul. Şi când spunem superlativ, nu ne referim la artă, ci mai degrabă la tot apanajul care compune o producţie cinema: finanţări exorbitante, capete de afiş cu un capital de imagine „cu greutate”, efecte speciale de ultimă generaţie şi un marketing a la Hollywood, care se traduce prin faptul că toată lumea va auzi de acel film.
„Pe de altă parte e entertainment, cel mai american entertainment și nu în ultimul rând trebuie să ne gândim că sunt niște filme cu mega-bugete și cu mega-promovare în care se bagă extrem de mulți bani”, explică Cristi Mărculescu, critic de film.
Să nu trăim cu impresia că blockbusterul este un termen contemporan şi că înainte de apariţia multiplexurilor şi a seriei Dark Knight de Christopher Nolan nu exista aşa ceva. Şi bunica a văzut blockbustere! Cristian Tudor Popescu ne da o mică lecţie de istorie.
„A apărut prin anii 40 şi, literal,înseamnă bombă care poate să pulverizeze un bloc”, explică Cristian Tudor Popescu.
„Blockbuster”, în argoul celui de-al doilea război mondial, era denumirea bombelor aliate care puteau distruge o clădire cu totul.
„La începuturi, cinematografia a fost o curiozitate şi toate lumea venea pur şi simplu să vadă imagini pe pereţi care se mişcă: cred că ăla a fost începutul blockbusterului”, consideră Aylin Cadîr, actriţa.
„Primul blockbuster din istorie este Cabiria, al lui Giovani Pastrone, în 1914, pe care l-a şi văzut de altfel Griffith şi l-a lăsat bouche-bais. Dar primul blockbuster denumit ca atare şi care a definit de fapt acest concept mediatic, pentru că e un concept mediativ, nu e numai un movie (...) este Jaws! Este Fălci, 1975, al lui Steven Spielberg”, spune Cristian Tudor Popescu.
Reţeta blockbusterului este simplă şi o putem observa cu uşurinţă la orice premieră cu ştaif a unui film care a costat mult şi despre care se speră că va încasa de câteva zeci de ori mai mult. Poveştile trebuie să fie uşoare, dar de efect. Actorii trebuie să fie recognoscibili. Investiţia, mare! Profitul, uriaş! Amprentele lăsate în cultură populară, de neuitat!
Filmul „Jaws” a câştigat 280 de milioane de dolari din vânzarea de bilete, la un buget de numai 8 milioane de dolari
Blockbusterul trebuie să fascineze, să te lovească în moalele capului şi să te trimită acasă cu gândul: „Dumnezeule, ce-au mai inventat americanii ăştia!”
„O altă caracteristică a blockbusterului, esenţială, este refacerea, cu mijloacerea CGI, cu mijloacele tehnologiei moderne, computer generated images, cu mijloacele de trucaj moderne, refacerea locomotivei intrând pe ecran din gara La Ciotat. Refacerea senzaţiei locomotivei”, susține Cristian Tudor Popescu.
Un blockbuster trebuie obligatoriu să se transmită şi în alte medii: să între în modă, în vocabular, în muzică şi spoturi publicitare. Să ne amintim numai de momentul apariţiei filmului Top Gun, regizat de Tony Scott în 1986. Brusc, în întreagă lume tinerii încercau din răsputeri să se afişeze cu ochelari de aviator şi geci de motociclist a la Tom Cruise. Sau, ca să nu facem un efort de memorie, să ne gândim numai la felul în care prea mulţi băieţi, şi repetăm, prea mulți, îşi fac părul că Robert Pattinson din seria Amurg.
Cum s-a născut mega-producția Titanic
Când vorbeşti de blockbuster vorbeşti de un regizor teribil sau teribilist şi nişte capete de afiş de care să fi aflat şi doamna de la magazinul din colţ. Să ne amintim de Titanic, producţia din 1997 regizată de James Cameron, cu Leonardo di Caprio şi Kate Winslet, care a câştigat 11 premii Oscar şi care a fost filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, până când a fost depăşit de avatar al aceluiaşi Cameron.
Criticii şi echipele de filmare pot să-l acuze pe regizorul James Cameron de multe lucruri. E grandoman, încăpăţânat, vrea să controleze tot şi are o pasiune cel puţin enervantă pentru producători, adică îi place să depăşească bugetele iniţiale. Dar toate i se iartă când producţiile lui „mamut” apar pe marile ecrane: omul e pur şi simplu sclipitor.
„Partea amuzantă este că nu eram chiar aşa un împătimit al „Titanicului”, dar după ce epava a fost găsită de expediţia Woods Hole în 1985 acela a fost un lucru foarte excitant! Dar de-abia mai târziu, când am început să explorez ideea, mi-am dat seama ce poveste fascinantă ar fi fost, ce nuvela epică ar fi constituit Titanicul! Numai că nu e un roman! Chiar s-a întâmplat! Au trecut 84 de ani... şi totuşi încă simt mirosul de vopsea proaspătă! Şi imediat m-am gândit: OK, care e cel mai bun mod de a spune povestea asta? Păi... o poveste de dragoste! Şi exact aşa le-am propus-o şi celor de la 20th Century Fox! Nu scrisesem un cuvânt. Am luat cartea lui Ken Marschall, „Istoria Ilustrată a Titanicului”, şi chiar în centru este o pictură pe două pagini care arată vasul scufundându-se. Am trântit cartea pe masă producătorilor de la Fox şi le-am zis: Romeo şi Julieta pe vaporul acela! Bingo! I-am prins”, își amintește regizorul James Cameron.
Fanii blockbuster
La capitolul fani de blockbustere, criticul de film Emanuel Lăzărescu ne-a atras cel mai mult atenţia. Este un fan înrăit, împătimit şi cel mai serios pe care îl cunoaştem noi a fenomenului Star Trek. Şi este omul care ilustrează cel mai bine cât de bine merge industria de produse derivate dintr-o producţie cinematografică.
„Asta e practic nava Enterprize, NCC 1701 D, practic este nava lui Jean Luc Picard, e micuţa ea aşa, dar arată bine, zic eu. Iar asta puţin mai mare, să ne dăm aşa seama de ce se întâmplă, este Voyagerul. Voyagerul lui Kathryn Geneway. E interesantă nava, are aşa o formă mai deosebită”, așa își prezintă navele Emanuel Lăzărescu.
„Îmi place ideea asta, de undeva în viitor, să călătoreşti cu o navă, să întâlneşti chestii interesante. Şi bineînţeles, teleportarea! Cine nu-şi doreşte să se teleporteze? Nu ştiu dacă vom apuca vreodată”, spune Emanuel.
Un schimb echitabil între cinematografie și spectatori
Din ce-a dea şaptea artă, filmul s-a transformat într-o afacere extrem de profitabilă. Iar cinematograful nu mai face profit din filme propriu-zis, ci din toate activităţile conexe dintr-un multiplex. Cu alte cuvinte, un lanţ de cinematografe nu intră pe profit pentru că tu îţi cumperi un bilet la film de acolo, ci pentru că tu îţi cumperi alături de acesta popcorn, bomboane şi sucuri. Cel mai bine ştie să ne explice teoria blockbusterului Mooki Greidinger, preşedintele Cinema City internaţional.
„Vii la acest cinematograf. Vii la Cinema City, atunci vei primi ceva ce acasă nu poţi să primeşti. Vei primi dimensiunea ecranului, vei primi sunetul şi întregul spectacol care se desfăşoară în jurul filmului, la calitate digitală. Aceasta este ceva ce nimeni nu poate depăşi. Bine, poate cineva foarte foarte bogat. Şi amuzamentul de a merge la cinema este, de asemenea, o adevărată experienţă. Ceva s-a schimbat, pentru că astăzi, ok: poţi să stai acasă o noapte, două nopţi, trei nopţi... dar oamenii vor să meargă în oraş, vor să se întâlnească cu alţi oameni, vor să stea într-un loc bun, să radă împreună, nu să radă singuri... deci experienţa cinematografică s-a schimbat cu totul şi a devenit ceva foarte atrăgător pentru oameni în zilele acestea”, afirmă Mooki Greidinger, preşedintele Cinema City International.
Studiu de caz: Man of Steel - Eroul
Mooki Greidinger are dreptate. Studiu de caz? Avanpremiera specială a filmului „Man of Steel: Eroul”. Holul cinematografului din Cotroceni era plin ochi de cinefili, cineaşti, pasionaţi şi faini înrăiţi. Filmul cu Superman a fost atât de aşteptat încât sala a fost plină la avanpremieră.
„În general, cinefilii preferă orice tip de blockbustere, dacă e vorba de filme de acţiune, filme horror, comedii... iar blockbusterele sunt evident plăcute de cinefili şi ne aşteptăm ca şi la acest film să avem o grămadă de spectatori în cinematografe”, spune Mălina Marinescu, brand manager Cinema City.
Avem de-a face cu un blockbuster?
„Păi o să vedem după câtă lume o să se ducă, dar după câtă lume văd eu că e aicia... o să fie zgârie nor, nu blockbuster”, consideră Irina Margareta Nistor, critic de film.
Cum se poate greși rețeta unui blockbuster
Câteodată, Hollywood-ul greşeşte. Şi investeşte într-un film care nu e block-buster şi este departe de a fi un „zgârie nor”. E mai mult o căsuţa modestă, de la ţară. Însă a greşi în Cetatea Filmului este inacceptabil.
„O să dau un contraexemplu de ceva ce s-ar fi vrut un blockbuster, şi n-a fost: Cloud Atlas! Filmul de anul trecut! Avea toate caracteristicile să fie un blockbuster. Putea să fie! Bani, o grămadă! Tehnologie cât cuprinde. Actori... te întrebai cine lipseşte dintre marile vedete americane. Toate mijloacele au fost aduse la un loc... rezultatul: aproape nul. A călcat o regulă de fier a blockbusterului. Blockbusterul trebuie să nu fie prea complicat din punct de vedere narativ. Story telling-ul în blockbuster are limite clare. În clipa în care introduci tehnici de noul roman francez sau eu ştiu ce narative complicate în care pui 15-20 de fire narative, nu mai ştiu (...) şi nu eşti în stare să le ţii în mâna”, explică Cristian Tudor Popescu.
Unii le consideră inutile, alţii, superficiale, alţii le-ar interzice cu totul. Sunt critici care consideră blockbusterele nişte mici plăceri vinovate. Dar adevărul este că aceste filme uriaşe ţin pe umerii lor înteaga industrie cinematografică. Blockbusterul serveşte omului exact ceea ce acesta vrea să vadă, iar omul serveşte industria cinema cu bani. Aşa că filmele de artă n-ar avea nicio şansă la viaţă dacă nu ar exista câte un Iron Man sau Transformers, câte un Titanic sau Avatar care să îl sponsorizeze.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
