BONTON. Palatul Cesianu-Racoviță, micul Versailles din București

În inima Bucureștiului, în apropiere de de Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi Bibliotecă Centrală Universitară se află Palatul Cesianu-Racoviță.

Construcţia poartă numele a două famili de renume din Oltenia: familia Cesianu, cu rădăcini din familia Jienilor şi familia Racovită, ce se trage din neamul lui Ştefan Racovitză, domn al Ţării Româneşti între 1764-1765.

Casa, construită în Bucuresti pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, este formată din trei corpuri, are cu două etaje şi un balcon interior care dă în sala principală. Povestea Palatului începe la sfârşitului secolului al XIX-lea.

„Era o zonă verde absolută, vecinii terenului pe care l-au cumpărat Cesienii, la 1888, nu erau decât casa lui Theodor Aman, era fundaţia Regelui Carol, actuală Bibiloteca Centrală Universitară, era biserica Kretulescu, era Ateneul Roman, era un spațiu verde imens”, spune consilierul de artă Mihai Stomff.

Opera arhitectului francez Jules Berthet

Una din fiicele lui Cesianu s-a căsătorit cu Alexandru Racoviță, fapt care a dus la numele dublu al palatului. Familia Cesianu mai avea reședințe în București dintre care una a devenit sediul Academiei Române.

„Tinerii însurăţei Cesianu şi Racoviță, după voiajul de nuntă în Europa, unde văzuseră cam tot ce însemna valoare din punct de vedere arhitectonic, ambiental, al organizării grădinilor, al modului în care trebuie decorate paltele, s-au întors cu câteva idei bune pentru momentul respectiv. Au angajat un arhitect francez pe nume Jules Berthet, căruia i-au sugerat ca această clădire să împrumute ceva din toate stilurile arhitectonice pe care le văzuse în preliplul prin Europa. Aşa că, o să vedeţi aici şi colane greceşti şi frescă în maniera palatului italienesc şi personaje realizate din marmură, cum văzuseră în Franţa”, explică Mihai Stomff.

Fără rabat la calitate

„Palatul a aparţinut familiei Cesianu Racoviță şi încă de la bun început , de la 1900 când a fost vernisat familia a dorit că aici să fie un loc de întâlnire pentru lumea bună a Bucurestiului, un loc în care să se întâmple evenimente culturale de genul serilor de poezie, serilor de teatru, balurilor, dar şi un punct de întâlnire a omenilor vremii şi a celor din sferă politică”, adaugă consilierul de artă.

Familia Cesianu-Racovita nu a făcut rabat la calitate. Totul trebuia să arate perfect şi fiecare încăpere sau obiect trebuia să rivalizeze cu ce se găsea în alte palate din lume. Proprietarii au importat, în acele vremuri, o jumătate de tonă de flori şi seminţe pentru a crea grădini asemănătoare cu cele de la Versailles.

„Vorbim de vitralii de calitate, de stucaturi de tot felul de elemente arhitecturale de cea mai bună calitate, care puteau să rivalizeze cu ce se găsea la Paltul Regal, prin amploare, prin calitate, prin bunul gust. De la 1892 până la 1900 s-a adus mână de lucru din Franţa pentru că multă calitate pe care o vedeţi se datorează şi faptului că au venit specialişti aduşi din afară, o serie întreaga de materiale au fost importate pentru acest palat, vobim de 1900”, adaugă Mihai Stomff.

Condiții ca la Peleș

Cesienii au cerut arhitectului nu numai să se învârtă după soare , dar clădirea să aibă ultima tehnologie din acel moment. Au cerut arhitectului aşa: tot ce au văzut la Peleş, adică centrală termică, apă curentă, lift , vaccum central, încălzire prin pardoseală.

Au văzut la Peleş au vrut să aibă acasă. Asta face că la 1900, caldirea era dotată cu ceea ce însemnă curent electric, există o singură centrală de curent electric care alimentă Palatul Regal, s-a mai tras un racord pentru Palatul Cesianu Racovitza, apă curentă, nu tot Bucurestiul avea apă curentă şi încălzire centrală.

Toate aceste tehnolgii au făcut că Palatul să intre in atenţia publicului. Publicului era doritor să fie prezent aici să vadă minunăţiile. Să fie participant activ al acelor seri culturale.

Încăperi cu acustică impresionantă

Încăperile actuale ale palatului au fost gândite că săli de bal. Acustica este impresionantă, iar stucaturile şi tavanele sunt o dovadă a profesionalismului arhitectului de origine franceză Jules Berthet, însărcinat să proiecteze acest edificiu.

Încăperile Paltului, vizitabil, au fost decorate în mainera tarilor pe care le vizitaseră. Salonul spaniol era îmbrăcat în piele de Cordoba. Biblioteca, volumele din bibliotecă, pereţii erau îmbrăcaţi în piele de Cordoba, covoarele care îmbrăcau această camera erau aduse din Spania.

Salonul franţuzesc era împodobit cu obiecte de mobilier din Franţa. Şi tavanul seamana a şcoală franceză, veţi putea observă că tavanul are un stil ornamental, şi fiecare tavan este diferit ornamentat.

Salonul maur era amenajat cu covoare orientale de cea mai bună calitate şi mobilier adus din zonă.

Salonul austriac, la 1900, avea mobilă, covoare și pictură din această țară, precum și şi faimosul argint de Altvin de cea mai bună calitate. Ce s-a mai păstrat sunt elementele de arhitectură şi decor: tot ce însemna frescă, stucatură, observaţi multe elemente poleite cu foită de aur.

Clădirea construită în stil „piano nobile", cu spaţiu de prăvălii la parter şi sala de bal la etaj, a avut o scurtă perioadă de înflorire până la 1908. Familia Cesianu -Racovita a închiriat spaţiul, apoi a fost nevoită să se mute în altă parte. De atunci şi până astăzi, clădirea a servit drept garnizoană, sediu de firmă, şi chiar o alimentară a fost deschisă aici, de către comunişti.

Baluri, serate și întâlniri de afaceri

De la 1900 până la 1907 clădirea a fost un loc bun de adunare a lumii bune. Loc în care se desfășurau baluri, serate de poezii, întâlniri între oameni de afaceri, de cultură şi politici. Eticheta la Palat nu permitea acesul tuturor, şi atunci era un loc bun de întâlnire, tot în centrul Bucurestiului, foarte aproape de Palatul Regal.

Dar, datorită răscoalei de la 1907, veniturile care obişnuiseră să vină s-au diminuat, ceea ce i-a făcut pe boieri să se mute în altă reşedinţă

Acest centru al Capitalei trebuia să devină, să asigure alimentaţia pentru gospodăria de partid, pentru gospodăriile de sector, pentru membrii de partid şi aşa s-a născut aici, în 1972 Com-Aliment, o întreprindere care era mai mult decât o alimentară, pentru că nu se găseau numai produse de lux pentru oamenii de valore din aceea vreme, ci şi produse de panificaţie.

În clădire era și o măcelărie, unde se tranşau porci şi vaci. Partea bună a acestei perioade, din 1972 până 1990, este că acei conducători care au condus instituţia, vorbesc de Com-Aliment, au înţeles că intră într-un altar al culturii şi artei şi nu au deteriorat absolut nimic.

După 112 ani de la construcţia sa, casa a rămas în picioare, în buricul Bucurestiului. Astăzi, Palatul este şi în centrul atenţiei pentru pasionaţii de arta cu dare de mână. Aici are sediul o casă de licitaţii, care adăposteşte opere de artă.

Emisiunea „BONTON” poate fi urmărită integral AICI