Condiţii pentru Untold 2017

Data publicării:
untold cluj arena

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat marţi că ia în calcul închirierea stadionului Cluj Arena pentru ediţia din 2017 a festivalului Untold doar după ce organizatorii vor termina reparaţiile pe care sunt obligaţi să le facă, prin contractul anterior. În replică, reprezentanţii Untold spun că ultimele lucrări vor fi făcute în primăvară, aceasta fiind recomandarea firmei care a fost plătită în avans pentru acestea.

untold cluj arena
FOTO: Facebook Untold

"Voi discuta despre o eventuală închiriere a stadionului Cluj Arena în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum şi despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparaţiilor rămase restante, fapt pe care l-am comunicat în scris şi organizatorilor evenimentului Untold", a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, marţi, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor festivalului Untold, ultimele lucrări care trebuie realizate ţin de reparaţii la pista de atletism a stadionului, care vor fi făcute în primăvară şi pentru care deja s-a semnat un contract cu o firmă care a fost plătită în avans.

”Când am semnat contractul pentru Untold 2016 ne-am asumat o garanţie, o asigurare care există la Cluj Arena. După ce s-a terminat evenimentul, daunele majore au fost soluţionate într-un timp foarte scurt. Era vorba despre gazon şi altele, iar pe parcurs s-au rezolvat şi restul, mai puţin o parte din pistă. Acolo nu puteam alege o firmă, ci am încercat să găsim pe cineva cu expertiză. Am găsit firma şi s-a semnat contractul, s-a făcut plata în avans, doar că ni s-a recomandat să aşteptăm până în primăvară pentru a putea face reparaţia. Nu ştiu cum au ajuns infirmaţiile la Consiliul Judeţean pentru că noi am ţinut legătura cu administraţia stadionului, dar plata a fost făcută în avans şi problema este rezolvată. Dacă este vreo problemă, o să o lămurim [n.r cu Consiliul Judeţean]”, a explicat pentru News.ro Andrei Chereji, director de marketing al festivalului Untold.

Cluj Arena a ajuns în administrarea Consiliului Judeţean Cluj în urma unui accord semnat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local, în condiţiile în care Societatea Cluj Arena, care s-a ocupat iniţial de stadion, avea datorii de peste 11 milioane de lei, sumă acumulată din cauza neplăţii impozitelor pe clădire şi teren.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Elton John a izbucnit în lacrimi în studio, gândindu-se că nu mai are mult de trăit: „Refrenul era despre...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Ce nu ni se spune despre relațiile cu America. „Dacă am fi suficient de deștepți, am face asta”
Newsweek
Pensii tăiate cu 550 de lei într-un singur an. Cheltuielile pe arme cresc cu 3.000.000.000 €
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...