Potrivit organizatorilor, în total, la concertele din cele patru zile de festival au participat 121.000 de persoane, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile.
”Toate opţiunile de cazare în festival, respectiv 10.000 de locuri, s-au epuizat încă de vineri. După ce opţiunile Premium (Flexhotel, Swedish Lodge sau corturile pre-instalate) fuseseră rezervate încă de dinaintea festivalului, şi spaţiile disponibile în regular camping s-au ocupat vineri, chiar dacă organizatorii au suplimentat locurile, datorită cererii foarte mari, care a continuat să crească şi după ce festivalul începuse deja. Dincolo de cifre, întâmplările ultimelor zile confirmă că în jurul Electric Castle s-a format o comunitate puternică de oameni care iubesc muzica bună, apreciază prilejul de a întâlni artişti de referinţă ai genurilor electronic, rock, hip-hop şi reggae şi înţeleg ce înseamnă atmosfera şi experienţa unui festival real”, spun organizatorii evenimentului.
Vârful de audienţă a fost atins sâmbătă, când peste 33.000 de oameni au înfruntat o ploaie torenţială pentru a-l putea asculta pe DJ-ul american Skrillex. O furtună puternică a inundat corturile participanţilor, care au continuat totuşi să se distreze în pofida noroiului.
Duminică, în ultima zi a festivalului, singura din cele patru în care nu a plouat, aproxiamtiv 30.000 de oameni au cântat şi au dansat pe muzica celor de la Bastille, God is an Astronaut, Bring Me The Horizon şi Gorgon City.
Artiştii au avut numai cuvinte de laudă la adresa Electric Castle şi mai ales a publicului.
DJ-ul american Skrillex a rămas la festival în seara de după concertul său, apoi a vizitat Cluj-Napoca, el postând pe contul său de Instagram o fotografie făcută în oraş. Şi solistul trupei Bastille s-a arătat impresionat de energia publicului.
”Ne-am simţit ca acasă încă de când am văzut primele cizme de cauciuc în drum spre castel. Zâmbetele largi ale oamenilor ne-au făcut să ne mai treacă spaima de Transilvania, "ţara vampirilor", un loc în care ne-am dorit foarte mult să ajungem”, spunea aseară Dan Smith, solistul Bastille.
Şi artiştii de la Elliphant şi Dub Pistols au rămas până dimineaţă la festival, dansând alături de fani şi dând autografe.
”Pentru mine, ca artist independent, prezenţa în festivaluri precum Electric Castle este esenţială, pentru că industrial muzicală actuală pune foarte mult accent pe comercial”, a spus Ellinor Olovsdotter, de la Elliphant.
Cei de la Dub Pistols, trupa rezidentă a Electric Castle, au anunţat că, în realitate, ei s-au mutat la Bonţida şi doar mai merg, din când în când, prin Marea Britanie. Cât despre atmosfera de la festival, Barry Ashworth a spus că este mai bună decât cea de la Glastonbury, cel mai mare festival din Marea Britanie, unde de asemenea plouă mult.
sursa: News.ro