O lucrare a artistului britanic Banksy, pictată pe ușa ieșirii de urgență de la Sala Bataclan din Paris, în semn de omagiu pentru victimele atacului terorist din 2015, a fost furată, informează News.ro.
Lucrarea, care înfăţişează silueta unei tinere cu chipul trist, a fost tăiată şi îndepărtată de pe ușa de ieşire a sălii.
„Suntem foarte indignaţi”, au scris pe Twitter reprezentanţii Sălii Bataclan.
În noiembrie 2015, 90 de persoane au fost ucise într-un atac armat în timpul unui concert rock găzduit de Sala Bataclan din Paris.
Furtul picturii, care a avut loc vineri noaptea, a fost opera unui grup de indivizi care aveau capetele acoperite și care veniseră cu polizoare, potrivit agenţiei AFP, care citează surse apropiate investigaţiei. Suspecţii au sustras opera şi ar fi fugit cu un camion.
Pictura, realizată cu vopsea albă cu ajutorul unu șablon, a fost descoperită pe ușa de la Bataclan într-o dimineață din vara anului trecut. Făcea parte dintr-o serie de opere stradale pe care Banksy le realizase incognito la Paris și care erau pe tema modului în care autoritățile tratează imigranții.
Operele de artă ale lui Banksy au devenit extrem de populare şi căutate. O lucrare a sa care a apărut pe un garaj din Marea Britanie a fost vândută recent pentru „o sumă din şase cifre”.
Cine este misteriosul Banksy
Identitatea lui Banksy este un mister bine păstrat încă de la începutul anilor 1990. Despre el se cunoaşte naţionalitatea - britanică -, oraşul de origine - Bristol -, pagina de Instagram cu 5 milioane de abonaţi şi site-ul de internet unde publică lucrările sale online fără alte comentarii.
El a făcut din arta sa stradală un mijloc de a protesta, așa cum a fost mediatizatul gest din octombrie 2018 când a premeditat distrugerea lucrării sale „Girl with Balloon” imediat ce fusese achiziționată la o licitație. Lucrarea înfăţişa o fetiţă care lasă să zboare un balon roşu în formă de inimă.
Imediat după ce a fost adjudecată pentru un milion de euro la o licitaţie în Londra, pânza s-a autodistrus parţial, o acţiune care a stârnit îngrijorare în piaţa de artă și care s-a dovedit a fi premeditată chiar de Banksy, ca parte a actului său artistic.
În operele sale, arta urbană satirică şi epigramele subversive combină elemente de umor negru cu desene în graffiti, realizate după un şablon distinctiv. Lucrările sale artistice de critică politică şi socială au fost realizate în majoritatea cazurilor pe străzi, pereţi şi poduri din oraşe din întreaga lume.
Operele lui Banksy, considerat unul dintre cei mai talentaţi maeştri ai stilului street-art, se vând la licitaţii cu preţuri considerabile, care ajung de multe ori la câteva sute de mii de euro.