Din lumea plină de fantezie a celui mai bine cotat serial din ultimii ani, pe una din scenele festivalului, a ajuns Kristian Nairn, cel care îl interpretează pe îndrăgitul personaj Hodor în Games of Thrones. Actorul irlandez este un pasionat al muzicii house și, de ani de zile, mixează în cluburi sau la festivaluri.
„Când am început Games of Thrones eram DJ până la 4 dimineața, după care mă duceam direct la filmări și jucam rolul toată ziua, așa că lipsa cuvintelor era folositoare, pentru că probabil eram pe jumătate adormit”, a povestit Kristian Nairn.
Fanii serialului au fost încântaţi să-l vadă în realitate.
„Normal că am venit. E Hodor! Abia așteptam să îl vedem”, a spus o tânără.
Cluj Arena, stadionul care găzduiește principala scenă a festivalului, s-a umplut cu oameni, mulți dintre ei veniți special să îl vadă pe Armin van Buuren, aflat pentru a doua oară la Cluj-Napoca.
„A fost unul dintre concertele mele preferate anul trecut”, a spus artistul olandez.
„Super, mă bucur că se mai promovează România, lumea se simte bine, e plină de energie”, a spus unul dintre spectatori.
Impresionat de public, artistul a rămas pe scenă peste programul stabilit.
Distracția continuă și astăzi, când pe scenele festivalului sunt așteptați artiști precum Parov Stelar, Lost Frequencies, John Digweed şi Martin Garrix.