Doi bărbați sunt acuzați că ar fi furat o lucrare a artistului Banksy dintr-o galerie din Londra

Data actualizării: Data publicării:
Banksy
Foto: Profimedia

Doi bărbați au fost puși sub acuzare, după ce o operă de artă semnată de Banksy a fost furată dintr-o galerie din centrul Londrei, a anunțat Poliția, citată de BBC.

O anchetă a fost declanșată după a avut loc un jaf la o galerie de pe strada New Cavendish, duminică, în jurul orei 23:00. Lucrarea, numită „Fata cu balon”, a fost singurul obiect furat, care mai apoi a fost și recuperat.

Larry Fraser, în vârstă de 47 de ani, și James Love, 53 de ani, s-au prezentat joi la Tribunalul din Wimbledon, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției.

Procesul celor doi va începe pe 9 octombrie.

Tabloul „Fata cu balon” face parte dintr-o serie de lucrări create de artist. O versiune a fost parțial distrusă după ce a fost vândută în licitație cu 1 milion de lire sterline în 2018.

Luna trecută, Banksy a dezvăluit o serie de lucrări care reprezentau animale și care au fost răspândite prin Londra, inclusiv una la Grădina Zoologică.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri