Celebra mustaţă a lui Salvador Dali, intactă la aproape 30 de ani de la moarta sa
Data actualizării: Data publicării:
Medicii legişti care au exhumat rămăşiţele lui Salvador Dali, joi seară, în vederea stabilirii paternităţii într-un proces intentat de o femeie, au declarat că mustaţa artistului este aproape intactă la aproape 30 de ani de când a fost înmormântat, scrie The Times citat de News.ro.
Păr, oase şi unghii au fost extrase din rămăşiţele mumificate pentru a determina dacă o clarvăzătoarea este fiica pictorului suprarealist.
María Pilar Abel Martínez, în vârstă de 61 de ani, o ghicitoare în cărţi de tarot, susţine că este fructul unei legături dintre Dali şi mama sa din 1950.
Dacă cererea sa va avea succes, Pilar Abel ar putea moşteni un sfert din averea artistului, adică 300 de milioane de euro.
În spatele uşilor închise, o echipă de experţi a exhumat corpul lui Dali din cripta în care a fost îngropat, la Dali Theatre-Museum din Figueres, provincia Girona. Mostrele prelevate vor fi trimise la institutul de toxicologie de la Madrid, unde Pilar Abel a depus deja o probă de salivă. Rezultatul va fi gata în câteva săptămâni, potrivit lui Enrique Blanquez, avocatul din oficiu al lui Pilar Abel.
”Vreau doar să ştiu adevărul. Sunt încrezătoare, foarte mulţumită”, a spus jurnaliştilor Pilar Abel, care s-a născut şi a crescut în Figueras, oraşul natal al lui Dali.
Pilar Abel a mai afirmat că se luptă de 10 ani să obţină această recunoaştere şi că a făcut deja trei teste ADN, ale căror rezultate nu i-au parvenit. Fapt pe care AFP nu l-a putut verifica.
Pictorul Salvador Dalí (1904 - 1989) a fost un reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Faima a cunoscut-o în 1931, odată cu finalizarea operei ”La persistencia de la memoria”. Graţie talentului şi apariţiilor sale excentrice, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reuşit să folosească influenţa mass-media pentru a îşi spori averea şi gloria.