„Se vehicula că suma este între opt milioane şi 15” - Atât cerea anul trecut un medic din Bucureşti pentru o operaţie de hernie de disc. Pacienta a aflat suma imediat cum s-a internat în spital. Ştia însă dinainte cum merg lucrurile şi avea deja banii pregătiţi.
„I-am dat în momentul în care m-a consultat. Zic na, să meargă lucrurile, că aşa ştiam că se procedează”, mărturisește femeia.
Însă planul nu a mers deloc aşa. După ce a luat banii, medicul ar fi uitat de femeie. Abia după cinci zile a chemat-o, din nou, într-un birou.
„A trimis de trei ori gardianul după mine. Am luat şi eu perfuzia din perete şi m-am dus. Mi-a zis, păi doamnă, ce facem? În privinţa banilor. Şi atunci eu am început să plâng şi i-am spus, cum domnul doctor, nu v-am dat 10 milioane? Când? Cum când, în ziua în care m-aţi consultat. A, zice, da. Te operez după-amiază”, povestește ea.
Situaţia este frecventă în aproape toate spitalele de stat din România. Puţini sunt pacienţii care riscă să intre într-o operaţie fără să lase înainte plicul pentru medic.
„- Am o fetiţă aici internată. Oare cât trebuie să plătesc la doctor ca să fie bine?
- Cu operaţie cu tot?
- Da, cam cât să dau, aşa, în plic?
- Operaţie de apendicită?
- Da.
- Cam două milioane(200 de lei – n.r.).
- Da, două milioane, aşa e preţul? Şi anestezistul separat?
- Da, separat.”
Fiecare medic care acceptă mită are un anumit preţ, în funcţie de tipul intervenţiei. Puţini sunt însă cei care cer direct banii de la pacient.
„- Dar v-au cerut?
- Nu, dar trebuie să dai.”
Această poveste o spun aproape 70% dintre români. Potrivit unui studiu făcut de IMAS, doar 26% dintre pacienţi nu au dat vreodată bani cadrelor medicale. Acelaşi studiu spune grosul banilor merge către medicii specialişti şi către asistentele medicale. Doar 23% dintre români spun că li s-a sugerat să dea bani medicilor, iar 77% recunosc că au dat din proprie iniţiativă.
Datele sunt confirmate şi de un studiu al băncii Mondiale. Într-un singur an, pacienţii din România le dau medicilor mită în valoare de peste 300 de milioane de euro.