Tuberculoza, o problemă greu de rezolvat

Data publicării:
medic radiografie plamani-1

László Bölöni, primarul comunei Apaţa: „Am primit invitaţia ca să particip la forumul respectiv, din păcate a intervenit altceva şi nu am putut să fiu prezent la acea întâlnire.”

Asemenea explicaţii au primit medicii din Braşov care vor să ţină sub control răspândirea tuberculozei, boală care se răspândeşte foarte uşor. De aceea vor să pună la dispoziţia celor care intră în contact cu un asemenea bolnav o ambulanţă care să îi aducă la spital pentru teste.

Dan Moraru, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie: „Este o boală în care bacteria este aeropurtată. Şi atunci cu cât avem mai multe cazuri de succes, tratate şi vindecate, cu atât este mai bine. Cheltuiala este infimă pe lângă beneficiul pe care-l avem.”

Pentru controalele şi analizele gratuite au nevoie însă de adresele celor care au intrat în contact cu bolnavi de TBC, iar aici ar trebui să ajute primăriile. Doar că un singur edil s-a dus să afle despre ce este vorba.

Gergely Janos, primarul Comunei Ormeniş: „Bine că m-am dus şi m-am informat. Acum mi-am dat seama ce înseamnă acea boală. Nu e de neglijat.”

În judeţul Braşov, media bolnavilor de TBC este de 35 la suta de mii de locuitori, în timp ce în cele 13 localităţi vizate de program, raportul este mai mult decât dublu: peste 80 la sută de mii de locuitori. Anul trecut, in judetul Braşov au fost descoperite 170 de noi cazuri de TBC. Maladia este considerată o boală a sărăciei, iar tratamentul poate dura minim 6 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”