România ocupă penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de donatori la un milion de locuitor. La polul opus se situează ţări precum Spania, Croaţia sau Belgia, cu 25-30 de donatori la un milion de locuitori.
În țara noastră, peste 2.000 de pacienti care au nevoie de transplant îşi asteapta rândul pentru şansă la o viaţă normală. Pentru unii dintre ei trec ani până se întâmplă acest lucru, iar alţii pierd lupta cu viaţa pentru că nu se gasesc donatori.
Doctorul Carmen Pantiş de la secţia de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean din Oradea luptă în fiecare zi să schimbe acest lucru. Şi reuşeşte, chiar dacă nu de fiecare dată.
Refuzurile apar şi din cauza faptului că nimeni nu stă de vorbă cu familiile posibililor donatori. De aceea, Carmen Pantiş a urmat cursuri speciale de comunicare. Astfel a învăţat să îi convingă pe oameni de importanţa donării de organe.
„De multe ori ajung în situațiile în care plâng cu familiile celor care au pe cineva în moarte cerebrală. Plâng întotdeauna gândindu-mă că pe mine nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să donez organele tatălui meu. Nu am fost informată de aceasta oportunitate de a dona și este unul dintre lucrurile pe care le regret foarte mult”, a mărturisit Carmen Pantiş.
Prelevarea de organe este o cursă contra-cronometru şi tocmai din acest motiv fiecare secundă contează.
În 2008, doctorița Pantiş a fost numită coordonator de transplant în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi a participat la prima operaţie de prelevare de organe. De atunci, împreună cu echipa ei, transformă moartea în viaţă.
„Îmi iubesc foarte mult specialitatea şi sunt convinsă că putem face lucruri extraordinare. Sunt foarte credincioasă şi cred că Dumnezeu nu ar fi îngaduit să se facă aceste prelevări de organe şi transplantul salvator de viaţă, dacă nu ar fi fost voia lui”, a mai spus Carmen.
Luna aceasta, împreună cu echipa sa, a mai reuşit o performanţă: pentru prima dată în România, cu ajutorul unor medici de la Oradea, Cluj şi Bucureşti au fost prelevate în acelaşi timp organe de la două persoane.
Pentru doctorul Pantiş cea mai grea bătălie ramâne aceea de a convinge familiile pacienților aflați în moarte cerebrală să permită prelevarea organelor.
„În cel mai greu moment al vieţii lor, când află că rudă lor este moartă, nu numai că află că este moartă, dar trebuie să ia şi această decizie de a dona organele, ceea ce este foarte greu. Peste 90% dintre persoanele intervievate de mine mi-au spus că nu ştiu care este dorinţa membrului drag din familie, pentru că ei niciodată, niciodată nu au discutat despre acest subiect”, a afirmat Carmen Pantiş.
În 2012, Ministerul Sănătăţii a suspus dezbaterii publice un proiect prin care persoanele care vor să devină post-mortem donatori de organe pentru transplant vor fi înscrise din timpul vieţii într-un registru naţional. În prezent, acest registru este în curs de realizare. Puţină lume ştie că un singur donator poate salva chiar şi cinci vieţi.