Studiul care dă peste cap tot ce știam despre carnea albă și colesterol

Data publicării:
Turkey breast for holidays.
Foto: Guliver / GettyImages

Are mai puțin colesterol carnea albă față de cea roșie? Am tinde să spunem că da, însă un studiu recent ne contrazice. Este la fel de periculoasă.

Studiul a fost realizat la Institutul Children`s Hospital din Oakland. Oamenii de știință au eliminat din teste carnea de pește și produsele procesate, precum cârnații sau șunca.

Au ajuns la concluzia că, dacă vrem să ne diminuăm nivelul de colesterol din sânge, ar trebui să consumăm mai puțină carne, indiferent că este vorba de cea de pui ori de vită sau porc. Pentru că are același efect negativ asupra sănătății vaselor sangvine.

Cel mai bine este să mâncăm proteine din lactate și legume, precum fasole sau ciuperci.

De altfel, spun specialiștii, nu ar trebui să ne uităm la colesterol când alegem între sortimentele de carne, ci la aportul pe care îl au în apariția bolilor cardiovasculare. Iar la acest capitol, carnea roșie rămâne în continuare pe primul loc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile