Şeful CNAS îi răspunde medicului Chirculescu: Niciun medic nu a fost pus să plătească pentru urgenţă

Data publicării:
dr florin chirculescu-1

 

Florin Chirculescu FOTO Facebook

"Îmi pare rău pentru afirmaţiile domnului doctor Florin Chirculescu. Este un medic serios şi foarte corect. Dar, de această dată, a lansat în spaţiul public o afirmaţie care nu este adevărată şi care nu face altceva decât să inducă panică în populaţie. Niciun medic nu a plătit niciun leu dacă a tratat un caz de urgenţă medicală, indiferent dacă pacientul a fost asigurat sau nu. Îl rog pe domul doctor să îmi arate câte cazuri de urgenţă medicală pentru neasiguraţi a plătit domnia sa", a declarat pentru News.ro, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Preşedintele CNAS a mai spus că, potrivit legislaţiei în vigoare, neasiguraţii beneficiază gratuit de un pachet minimal de servicii şi de asistenţă medicală de urgenţă.

Medicul Florin Chirculescu, şeful secţiei de chirurgie toracică de la Spitalul Universitar, a scris pe Facebook că acele cheltuieli pentru tratamentul în urgenţă al pacienţilor care nu sunt asiguraţi îi sunt imputate de Casa de Asigurări de Sănătate şi că este ameninţat că trebuie să le plătească el.

”Stimată Casă de Asigurări de Sănătate, ai idee în ce hal mă încurci? Vine urgenţa, da? O internez. După aia vii tu, Casă de Asigurări de Sănătate, şi-mi umbli în foi. Şi găseşti nişte neasiguraţi, care au fost urgenţe şi care, între timp, au fost trataţi. Şi-mi impuţi cheltuielile, mă ameninţi că trebuie să plătesc eu, medicul curant, pentru că l-am tratat pe X, sau pe Y, care nu erau asiguraţi”, scrie Chirculescu pe Facebook.

Citiţi şi

Scrisoarea unui medic: Stimată Casă de Asigurări de Sănătate, ai idee în ce hal mă încurci?

Medicii anunţă noi proteste

Sindicatele din sănătate, susţinute de unele asociaţii profesionale, anunţă că vor declanşa o serie de proteste, începând cu o grevă japoneză care se va derula pe parcursul săptămânii viitoare. Printre revendicări se numără aplicarea Legii salarizării unitare, acordarea sporurilor şi asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate.

Federaţia Sindicală ”Hipocrat” şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, federaţii membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) ”Cartel ALFA”, încep luni seria de proteste anunţate, care debutează cu grevă de tip japonez, cu banderolă.

Astfel, în perioada 21 – 27 martie, protestatarii vor fi în grevă japoneză şi vor purtea banderole la serviciu, pe 28 martie îşi vor susţine revendicările la Camera Deputaţilor, în Comisia de Sănătate, iar pe 31 martie şi 7 aprilie vor avea loc pichete la Ministerul Muncii şi respectiv Ministerul Sănătăţii.

Între 11 şi 17 aprilie se organizează grevă de avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore, iar pentru 18 aprilie se anunţă grevă generală, cu susţinerea unei treimi din activitate şi asigurarea urgenţelor.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor