Șansă pentru persoanele paralizate. Membrele sunt mișcate prin puterea minții

Data publicării:
05032013 20paralizie-52950

Un astfel de dispozitiv costă 60.000 de euro, însă preţul ar scădea cu trei sferturi dacă aparatura s-ar produce în serie, pentru spitalele din ţară.

„În principiu, interfaţa creier-calculator este formată dintr-o cască cu electrozi, o cutie de conectoare la care se conectează toţi cei 65 de electrozi pe care-i am pe scalp şi, bineînţeles, un amplificator de biosemnal, unul dintre cele mai performante”, a explicat inventatorul, Dănuţ Irimia.

Aparatul reprezintă o rază de speranţă pentru pacienţii paralizaţi. Prin intermediul unor electrozi aplicaţi pe piele, el transmite corpului mişcările comandate de creier. Poate fi folosit şi de două persoane în acelaşi timp, aşa că este ideal pentru cei care fac kinetoterapie.

Pare simplu, dar procedeul este complex. Practic, aparatul dictează mişcarea mai multor grupe de muşchi, iar organismul ascultă.

„Programul implementat pur şi simplu analizează formele de undă ale semnalului, cum variază semnalul în diferite momente, când îmi imaginez mişcarea mâinii drepte sau mişcarea mâinii stângi”, a spus inventatorul.

„Noutatea care am adus-o noi a fost că am putut controla distinct trei clase, trei grupe musculare. Până acum se reuşise controlarea a două”, a subliniat Marian Poboroniuc, coordonatorul doctoratului.

Aparatul va fi testat de luna viitoare la Spitalul de Recuperare din Iaşi. Dispozitivul a fost creat cu sprijinul unei companii care produce echipamente medicale în Austria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri