Sanitas: Grevă generală în sistemul medical începând cu 28 noiembrie. Cerem demisia lui Eugen Nicolăescu

Data publicării:
proteste medici sanitas

Actualizare 11:20 Vicepresedintele Sanitas, Marius Sepi, a anunțat că în data de 28 noiembrie va începe o grevă generală în sistemul sanitar. Acesta a subliniat că medicii sunt dispuși să își întrerupă voluntar activitatea, ceea ce înseamnă că pot urma demisii în masă.

Marius Sepi a anunțat că doctorii cer demisia ministrului Sănătății Eugen Nicolăescu: „Cerem demisia ministrului Eugen Nicolăescu, pentru ca nu s-a rezolvat absolut nimic din ce am cerut pana acum si solicitam implicarea premierului sa rezolve”.

Vicepresedintele Sanitas a afirmat că medicii vor asigura o treime din serviciile medicale.  


În perioada 15-19 noiembrie, spitalele vor fi notificate în legătură cu începerea acţiunilor de protest, iar pe 25 noiembrie, între 8 şi 10 dimineaţa, medicii şi asistenţele vor intra în grevă de avertisment.

Pe 28 noiembrie se va declanşa greva generală pe termen nelimitat. Protestul vine în urma eşuării negocierilor dintre coaliţia profesioniştilor din sănătate şi Guvern.

Revendicările sindicaliştilor vizau 6% din PIB pentru sănătate, creşterea veniturilor, renunţarea la transformarea spitalelor în regii autonome şi societăţi comerciale şi dublarea salariilor medicilor rezidenţi.

Guvernul nu a soluţionat decât această ultimă revendicare, prin acordarea unei burse lunare de 150 de euro. În plus, proiectul de buget pe anul 2014 nu vizează nicio creştere a salariilor pentru personalul din sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...