SĂNĂTATE. Banii de la rectificarea bugetară nu ajung la spitale

Data publicării:
spital-2

Sănătatea este domeniul care a primit cele mai multe fonduri în urma rectificării bugetare - peste un miliard de lei. Jumătate din această sumă va fi transferată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Sumele vor fi folosite pentru asigurarea tratamentelor bolnavilor de cancer, diabet, TBC şi HIV-SIDA.

Finanţarea este necesară în condiţiile în care, la începutul anului, chiar ministrul Sănătăţii recunoştea că a primit un buget cu 20 la sută mai mic.

„Rectificarea bugetară se face la bugetul de stat și mai puțin pe fondul de asigurări sociale, iar spitalele sunt finanțate din fondul de asigurări sociale”, spune ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Cu alte cuvinte, spitalele nu vor primi niciun leu. De aceea, rectificarea vine să acopere doar o parte din deficitele care s-au înregistrat în sănătate, iar banii, spun reprezentanţii asociaţiilor pacienţilor, sunt insuficienţi.

„Pacientul, atunci când se îmbolnăveşte, riscă să plătească sume mari sau riscă să nu poată beneficia de servicii pentru că nu are din ce să îşi plătească medicamentele”, explică Vasile Barbu,

preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.

România are cele mai mici cheltuieli cu sănătatea dintre toate ţările Uniunii Europene, arată statisticile.

„Dacă ne uităm la cheltuielile generale care sunt făcute de statele europene pentru sănătate, prin alocarea din PIB România este pe ultimul loc şi ne face să fim în zona ţărilor africane”, spune Dan Zaharescu, directorul Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente

Alte 500 de milioane de lei vor fi alocate pentru sanatate, însă proiectul de rectificare nu stabilişte unde vor ajunge aceşti bani.

În plus, Guvernul a alocat autorităţilor locale un miliard de lei pentru plata datoriilor instituţiilor din subordine, printre care şi spitale.

În România, bugetul Casei de Asigurări, format din contribuţiile fiecărui român, ajunge la 4 miliarde de euro pe an.

Din aceste sume trebuie finanţate toate serviciile medicale - de la medicamente şi medici de familie, până la analize medicale şi spitale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...