Revoluţie în medicina românească. Un tânăr are din nou mâna dreaptă, după ce i-a fost smulsă din umăr

Data publicării:
tanar

„Nu-mi vine să cred! N-am avut mâna... şi acum... nu ştiu! Vedem ce-o mai fi, acuma!”, spune Emanuel Iacob Varga.

Tânărul în vârstă de 22 de ani îşi aminteşte ca prin ceaţă că era la serviciu şi a vrut să cureţe o bandă transportoare. Un gest imprudent a făcut ca utilajul să îi smulgă mâna din umăr. Colegii au chemat imediat ambulanţa.

Paramedicii SMURD i-au pus mâna în gheaţă, pentru că altfel operaţia nu mai putea avea loc, şi au gonit spre Târgu Mureş. La două ore de la accident, doctorii începeau intervenţia chirurgicală.

„Am evaluat și am decis imediat stabilirea indicației de replantare de braț, datorită vârstei, în primul rând, și al faptului că este vorba de brațul drept”, a spus Dorin Dorobanţu, medic primar în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

La complicata operaţie au contribuit patru medici: plasticianul, chirurgul cardiovascular, ortopedul şi un anestezist. Fiecare a avut rolul lui precis: să fixeze osul rupt cu o tijă şi opt şuruburi, să lege toate vasele de sânge şi să repare ţesuturile. După şapte ore, chirurgii, care au lucrat ca ceasornicarii elveţieni, au ieşit victorioşi din sala de operaţie.

„Încercăm să îi reconstruim un braț care, practic, este pierdut în acest moment”, a spus doctor Marius Matei, medic specialist în chirurgie cardiovasculară.

„A trebuit să scurtăm puțin și brațul, segmentul respectiv”, a spus dr. Marton Denes, medic primar ortoped traumatolog.

Băiatul speră ca miracolul făcut de medici să funcţioneze. Primul semn bun, spun medicii, este că îşi simte braţul care i-a stat desprins de trup aproape trei ore.

„M-am gândit că rămân fără mână! Asta e! Le mulţumesc foarte mult că m-au putut ajuta”, a mai spus Emanuel Iacob Varga.

Tânărul este acum la terapie intensivă. Şi el şi medicii sunt optimişti. Următoarele şapte zile sunt cruciale. Dacă nu apare nicio problemă, cel mai important obstacol înseamnă că este trecut.

Urmează însă doi ani de exerciţii de recuperare înainte ca tânărul de 22 de ani să îşi poată folosi braţul replantat de la umăr. Medicii i-au spus că nu va mai putea ridica greutăţi mari şi nu va putea face mişcări ample.

În România s-au făcut mii de operaţii de replantare de membre, dar niciuna nu a presupus replantarea unei mâini smulse din umăr. Prima operaţie de reconstrucţie a fost făcută de doctorul Ioan Lascăr, în 1980, la Bucureşti.

Alt exemplu de manual vine de la Iaşi. Medicii de acolo sunt singurii din România care au reconstruit o ureche: a fost a 16-a operaţie din lume de acest fel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Două localități din România ating geruri la cote extreme. Se spune că este atât de frig încât până și râul...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...