Protest spontan al pacienților de la Spitalul de Urgență Ploiești

Data publicării:
pacienti

Pacienții spun că au protestat din cauza condiţiilor nepotrivite pentru ca un spital din secolul al XXI-lea să funcționeze.

Ei reclamă că în saloane nu este suficient de cald şi că, din cele cinci toalete amenajate, doar una este funcțională, deși de aceasta ar avea nevoie zeci de pacienți.

Cea mai mare problemă a spitalului este, în opinia oamenilor, lipsa medicamentelor. Pe lângă toate acestea, nici alimentația nu este potrivită pentru bolile pentru care oamenii sunt internați în această unitate medicală.

Pacienții cer autorităților să rezolve urgent aceste probleme.

Spitalul Județean de Urgență Ploiești a intrat în atenția publică în urma dezvăluirilor unui chirurg. Acesta spunea că medicii care lucrează în această unitate folosesc ustensile atât de uzate încât tratarea pacienţilor cu ele a devenit un risc. Într-un mesaj public, chirurgul Dan Oprea spunea că aparatele de sterilizare a ustensilelor medicale nu funcţionează, iar medicii sunt obligaţi să folosească de zeci de ori aceleaşi bisturie electrice, deşi acestea ar trebui să fie de unică folosinţă. Medicul se mai plângea şi de faptul că spitalul nu are medicamentele necesare pentru tratarea bolnavilor.

În urma acestor plângeri, Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății, a demarat o ancheta la care a participat și Raed Arafat, secretar de stat în ministerul de resort.

Concluziile anchetei de la spitalul din Ploiești arată, printre altele, că au fost alocate sume mari de bani anul acesta, cu 12% mai mult față de anul trecut, însă acest lucru nu s-a oglindit în investiții și grija față de pacienți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...