Premieră în România. Substanţă fluorescentă folosită într-o operație pe creier

Data publicării:
creier

Pentru ca pacientul să nu le moară în braţe, medicii au cumpărat substanţa necesară din banii spitalului de neurochirurgie.

Tânăra a venit anul trecut la clinică. Nu mai putea să meargă, iar medicii au diagnosticat-o cu cancer la creier. În urmă cu patru luni a fost supusă unei operaţii clasice, dar boala a recidivat. Ieri a intrat din nou în sala de operaţii. Intervenția extrem de dificilă a durat două ore şi s-a desfăşurat în condiţii speciale.

Pregătirile au fost şi ele deosebite. Pacienta a băut o substanţă fluorescentă, care colorează în albastru celulele canceroase. Operaţia s-a desfăşurat în semiîntuneric, pentru ca medicii să observe cu precizie tumorile care trebuiau îndepărtate. Neurochirurgii au folosit un microscop special, unic în ţară, care costă 300.000 de euro.

Medicul vede exact zonele care sunt dubioase, zone care au tumora dar acesta cu ochiul liber nu se recunoaşte ca fiind tumoră”, a declarat dr. Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Pentru că starea tinerei de 28 de ani se agrava de la o zi la alta, iar această operație era singura ei șansă, managerul spitalului a cumparat din fondurile clinicii 10 fiole cu serul fluorescent, pentru care a plătit zece mii de euro.

Leziunea, pe care o prezenta pacienta, era într-o zona cu probleme, o zonă care postoperator putea să determine leziuni importante”, a mai spus Florin Grămadă.

Printr-o operație clasică, pacientul câștigă un an din viața, însă prin această tehnică, viața bolnavului se poate prelungi cu cinci ani, dacă nu apar complicații. Intervenția de ieri a fost un success și a îndepartat 98% din tumora.

Este o tumoră care este din start împrăştiată în creier. Noi avem zone în creier pe care trebuie să le protejăm şi zone în care din păcate suntem obligaţi să lăsăm aceste extensii de tumoră fie ca celule, fie ca ţesut”, a explicat prof. dr. Ion Poeată, şef Secţia 3 Neurochirugie.

Boala, numită glioblastom, ocupă locul 4 în topul diagnosticelor de cancer la adulți. Nu toți pot suporta acest tip de intervenție, din cauza substanței de contrast folosite.

Limita de vârsta este 55 de ani. Şi statusul biologic al pacientului, adică să nu aibă probleme cu ficatul , rinichiul pentru că acea substanţă se excretă şi se metabolizează prin ficat”, a adăugat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Starea tinerei de 28 de ani este stabilă, iar medicii sunt optimişti în privinţa şanselor ei de recuperare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...