Petrecere pentru copii cu preparate sănătoase

Data publicării:
fetita legume fructe

Copii aniversaţi la fast-food - este un fenomen tot mai întâlnit în România și peste tot în lume. Iar dacă nu e la fast-food, e la cluburi pentru copii sau acasă, unde mâncarea este la fel de nesănătoasă, mai ales dulciurile. Cei mici sunt atrași de gust, de baloane și decorațiuni cu personajele preferate din desenele animate și nici nu își dau seama ce mănâncă sau cât rău le face.

Aşa arată multe dintre petrecerile pentru copii: sendvişuri cu mezeluri, degeţele din piept de pui servite alături de cartofi prăjiţi, dulciuri foarte colorate si pline de chimicale, jucării, dar şi mai multe calorii.

„Se pare că în ultima vreme este din ce în ce mai la modă să se facă petreceri la fast food-uri - este foarte important să avem mare atenţie la alimentaţia copiilor noştri pentru că ei sunt în creştere, ei au nevoie de alimente de calitate, nu de calorii”, atrage atenția dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

Medicii ne atenţionează: este greşit să asociem momentele semnificative din viaţa copiilor cu mâncarea nesănătoasă. Asta pentru că ei vor pune egal între fast-food şi petrecerea-recompensă. Nu doar mâncarea este nesănătoasă la astfel de aniversări. Băuturile carbogazoase conţin, pe lângă aromele artificiale, foarte mult zahăr, care numai bine nu face organismului copiilor.

„Mie mi se pare că părinţii care le oferă sucuri carbogazoase nu se deosebesc de părinţii care dau băutură sau ţigări copiilor. Fac acelaşi rău în corp. A-i da mâncare de proastă calitate care îi opreşte creşterea sau a-i pune, din punctul meu de vedere, ţigara în mână este acelaşi lucru”, spune dr. Laura Ene.

Un asttfel de meniu este un pas sigur spre indigestie, dar şi spre probleme de sănătate mai grave. Specialiştii ne explică la ce pericole expunem copiii:

„Nu doar kilogramele în plus sunt cele care vin la pachet cu mâncarea de slabă calitate şi în cantitate mare. Se pare că diabetul este cel care bate la uşa copiilor din ce în ce mai mici.  Probleme cu colesterolul. Probleme cu trigliceridele. Probleme cu pancreasul, probleme cu bila”, enumeră dr. Laura Ene.

De aceea, medicii le recomandă părinţilor să fie mai resposabili cu mâncarea pe care o dau copiilor, chiar şi la petreceri. O soluţie este să gătească acasă preparatele pentru aniversare. O altă variantă ar fi să aleagă firme care livrează mâncare pentru evenimente. Cristina Chiper este medic dentist şi a decis ca la petrecerea lui Shanti, băiatul ei, meniul să fie cât mai sănătos, format din fructe şi legume proaspete.

„Cred că este foarte important să îi învăţăm pe copii un stil de viaţă sănătos, să fim alături de ei şi să le arătăm că există şi o altă modalitate de a te hrăni şi anume cu fructe, legume, cât mai puţin prelucrat şi la această petrecere suntem bucuroşi că le putem oferi tuturor mâncare sănătoasă”, spune Cristina Chiper.

De exemplu, în loc de clasicele degeţele din piept de pui prăjite în ulei, există varianta de a le găti la cuptor.

„Mulţi copii fug de legume. Le-am ascuns multe legume colorate în compoziţia de brânză şi pui. De exemplu, o reţetă foarte rapidă ar fi aceste mingiuţe din brânză şi spanac. Amestecăm doar nişte fulgi din ovăz cu un ou, ceva brânză şi spanac. Totul se întâmplă într-un blender şi poate fi implicat şi copilul în formarea bilelor. Le băgăm la cuptor pentru 10-15 minute şi gata”, explică Adriana Ghiță, antreprenor.

Această cremă din brânză se prepară la fel de repede şi poate fi pe gustul copiilor.

„Amestecăm efectiv brânză cu ceapă verde, spanac crud. Formăm această cremă, punem şi turnăm în forme”, continuă Adriana Ghiță.

 Şi pentru că mulţi copii fug de fructe, le puteţi aranja în diverse forme, astfel încât să îi atragă şi să le mănânce.

Sunt o idee minunată de a introduce copiilor fructe, de a avea o dietă sănătoasă, dar şi într un mod destul de amuzant. Fructele sunt sănătoase. Nu sunt acoperite cu niciun fel de conservant, sunt naturale. Le realizăm în ziua evenimentului, ca să fie cât mai proaspete şi să aibă culoare”, explică Adriana.

O altă variantă ar fi să le daţi copiilor sucuri proaspete din fructe. Cristina a ales să le ofere prietenilor lui Shanti smoothie-uri cu banane şi căpşune.

„Voi mai adăuga seminţe de chia pentru Omega-3, un conţinut de Omega-3, proteine, fibre, miere, care echilibrează glicemia şi hidratează organismul. Este un îndulcitor foarte natural”, spune Bianca Brighilă, nutriționist holistic.

Tortul, de asemenea, ar trebui să fie din ingrediente cât mai naturale. De obicei, dulciurile pentru copii sunt ambalate frumos şi au un gust delicios, dar vin la pachet cu E-uri, zahăr, coloranţi şi arome sintetice. Acest tort a fost făcut însă din fructe, ulei şi smântână de cocos.

„Este îndulcit cu miere, adică nu ne lipseşte cu desăvârşire ideea de dulce. Fructele oricum au fructoză, zaharoză, nu are cum să nu fie bun. Ideea e să fie foarte echilibrat şi să nu depăşim un indice glicemic pe care ni-l propunem în reţetele noastre”, spune Alina Tuturugă, proprietarul unei firme de catering.

Medicii spun că echilibrul este cheia. Cu cât punem mai multe legume, fructe şi alimente neprocesate în farfuriile copiilor, cu atât ei vor creşte mari si sănătoşi. Prevenirea bolilor depinde în primul rând de alimentaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...