Pacienta care a scăpat de cancer, nu și de birocrație

Data publicării:
medici operatie doctori - GettyImages - 71205641

Este biletul de externare după ce mi s-a făcut operaţia, pe 4 martie, cu recomandări”, arată Larisa, una dintre pacientele care au învins cancerul. Culmea este că acelaşi medic ce i-a recomandat reconstrucţia sânului refuză să o mai opereze.

A ţipat la mine, că: nu pot să vă operez acum! Mi-a spus: Toate pacientele sunt în aceeaşi situaţie. Este o problemă la minister”, spune Larisa.

Chirurgul a sfătuit-o să aştepte până când statul va deconta şi operaţia de egalizare a sânilor, după implant.

Femeile au doi sâni, au nevoie de simetrizare. O chestiune care a fost uitată de către Ministerul Sănătăţii şi se fac presiuni la Bucureşti”, spune dr. Bogdan Caraban, coordonatorul programului naţional de reconstrucţie mamară.

M-am arătat dispusă să o plătesc din buzunarul propriu, ca să nu fie probleme. Mi-a spus: de ce mă grăbesc”, spune Larisa.

În aceeaşi situaţie ca a femeii de 35 de ani sunt încă şase paciente din Constanţa, cărora acelaşi chirurg nu vrea să le pună proteza finală până când statul nu decontează şi operaţia estetică de care au nevoie după. Problema este că dacă implantul provizoriu nu este schimbat după şase luni, poate modifica forma sânului. Şi de aici alte probleme delicate.

Femeia respectivă nu se mai simte bine uitându-se în oglindă, își detestă corpul”, spune Irina Gruia, psihoterapeut.

Anul acesta nicio pacientă din Constanţa nu a beneficiat de implant permanent de sân, iar în 2014 au fost doar două intervenţii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”