Consumul excesiv de dulciuri duce la diabet. Cel puţin aşa le spun mulţi părinţi copiilor, atunci când aceştia mănâncă prea multe bomboane. Toate persoanele supraponderale fac diabet, iar dacă ai deja boala, trebuie să renunţi la alimentele preferate. Toate acestea sunt, de fapt, doar mituri şi nu sunt singurele informaţii false care circulă în rândul bolnavilor.
Dr. Simona Carniciu, medic specializat în diabet, nutriție și boli metabolice, a arătat la Digi24 care este adevărul despre diabet.
1. MIT: Carbohidraţii cresc riscul de diabet
Dr. Simona Carniciu: Carbohidrații pot să crească riscul de a deveni obezi. Obezitatea și superponderabilitatea sunt factori de risc care, împreună cu alți factori de risc, pot crește posibilitatea de a face diabet. Dar doar atât. Dacă mâncăm foarte mulți carbohidrați nu facem neapărat diabet decât în cazul în care această practică este constantă, iar cantitatea trebuie să fie foarte, foarte mare. Sunt studii care demonstrează asocierea problemelor de hiperglicemie postprandială, adică după masă - care se poate întâmpla și persoanelor normale -, de afectarea vaselor de sânge, dar până la a dezvolta diabet e cale lungă.
SFAT: Important este însă să alegem alimentele bogate în carbohidraţi sănătoşi, cum sunt fructele, legumele şi cerealele integrale şi să evităm alimentele hiperprocesate, pline de zahăr şi adaosuri complet dăunătoare organismului.
2. MIT: Insulina este un drog, creează dependenţă
Dr. Simona Carniciu: E un mit de care ne lovim foarte mult, pentru că duce la o opoziţie a pacienților față de tratamentul cu insulină. Este, în fapt, tratamentul cel mai apropiat de normalitate, tratamentul care ajută și echilibrează, menține cel mai bine echilibrul glicemic. Nu este un drog, nu duce la dependență, este ceea ce îi lipsește organismului în momentul în care se instalează diabetul. Vorbim de diabetul de tip I, unde deficitul este aproape total și acolo chiar trebuie insulină, și vorbim de diabetul de tip II, care la un moment dat o să necesite insulină. Nu este o dependență, este pur și simplu o nevoie fiziologică de a compensa posibilitatea redusă a organismului de a produce insulină.
3. MIT: Va trebui să renunţăm la alimentele preferate
Dr. Simona Carniciu: Depinde ce înseamnă alimente preferate. În general, un pacient diabetic trebuie să aibă grijă la alimentație. Dieta este foarte importantă, dar dieta nu presupune, la un diabetic, restricții drastice, ci o alimentație foarte echilibrată, pe care majoritatea oamenilor ar trebui să o urmeze. Dacă printre alimentele preferate se regăsesc ciocolata, torturile, prăjiturile, ele trebuie să fie consumate în mod excepțional, la ocazii (zile de naștere, ceremonii etc) și în cantități foarte mici, pentru că ele conțin o cantitate foarte mare de carbohidrați și vor duce la o creștere foarte mare a glicemiei.
SFAT Schimbaţi metoda de preparare a hranei. În loc să prăjiţi, coaceţi sau fierbeţi. Schimbaţi garniturile. De exemplu, în loc să mâncaţi piure de cartof, alegeţi un piure de dovlecel. Serviţi porţii mai mici.
4. MIT: Dacă mărim doza de medicamente, putem mânca orice
Dr. Simona Carniciu: Nu este adevărat. Este o altă problemă cu care ne confruntăm. Sunt pacienți care își fac o doză mai mare de insulină, de pildă, ca să poată să mănânce mai mult. Este o practică foarte periculoasă, pentru că poate să ducă la accelerarea apariției complicațiilor și de fapt, complicațiile sunt cele care ne dau probleme, pentru că diabetul nu doare, nu se manifestă până nu apar simptome ale complicațiilor și la analize se constată hiperglicemia.
Diabetul de tip II se moștenește sau nu pe cale genetică?
Dr. Simona Carniciu: Riscul genetic există. Poate fi asociat cu mai multe. Poate fi declanșat la un moment dat, dar nu se poate vorbi despre un risc genetic total la tipul II de diabet. Dar trebuie să ținem cont că atunci când avem în familie mai multe rude cu diabet de tip II, trebuie să începem prevenția și să fim atenți să nu asociem și alți factori de risc.