Metodă pentru tratarea cancerului: tumorile sunt „convinse” să migreze din locuri greu accesibile

Data publicării:
medici operatie transplant digi-2

Unul dintre motivele pentru care tumorile la nivelul creierului sunt greu de tratat este că Se află În zone greu accesibile. Cercetătorii de la Universitatea din Georgia au descoperit o metodă prin care celulele canceroase se pot muta în locuri la care medicii pot ajunge mai uşor.

„În acest proiect ne-am asigurat că putem face asta. Putem crea aceste nano-fibre de polimeri pe o bandă subţire, iar această bandă simulează calea pe care tumora o urmează pentru a invada alte locuri din creier”, a declarat Ravi Bellamkonda, cercetător în domeniul medical.

Fibrele sunt extrem de subţiri şi au diametru mai mic decât al firului de păr. Metoda este considerată revoluţionară pentru tratarea altor tipuri de cancer, nu doar cele la nivelul creierului.

„Putem muta un cancer de prostată dintr-o parte în alta sau alte cancere inoperabile şi se demonstrează că există speranţă”, a mai spus Ravi Bellamkonda.

Celulele pot fi oprite, astfel, să invadeze zone sănătoase ale corpului şi pot fi deplasate spre regiuni unde pot fi eliminate. Medicii au reuşit să reducă dimensiunea tumorilor maligne, deşi nu au realizat eliminarea totală a acestora. Chiar şi aşa, medicii spun că după noul tratament, bolnavii cu cancer considerat inoperabil pot avea o viaţă normală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...