JURNALUL DE SEARĂ. Radu Deac: Dorin Florea, primarul Târgu Mureșului, printre vinovații de închiderea Institutului Inimii

Data publicării:
inima

Medicul a detaliat faptul că motivul pentru această decizie a fost unul politic, care ar fi venit din zona PDL. Prezentă în emisiunea „Jurnalul de seară”, Adriana Săftoiu, proaspăt purtător de cuvânt al PDL, nu a putut da o explicație oficială, iar Dorin Florea a spus că e „o problemă falsă”.

Radu Deac, președintele Consiliului Științific al Agenției de Transplant și fost director al Institutului Inimii din Târgu Mureș, a declarat că Institutul Inimii din Târgu Mureș a fost închis din motive politice, din partea unor membri PDL, care ar fi exercitat presiuni asupra fostului ministru al Sănătății, Cseke Attila.

Institutul Inimii din Târgu Mureş a fost desfiinţat în urmă cu doi ani şi transformat într-o secţie a Spitalului Judeţean. În tot acest timp, conducerea unităţii a încercat să convingă autorităţile să revină la statutul iniţial. La institut nu se mai fac transplanturi de foarte mult timp. Totul s-a întâmplat în urma unei decizii a Guvernului și a Ministerului Sănătății.

Radu Deac s-a declarat încrezător că promisiunea ministrului actual al Sănătății, Eugen Nicolaescu de a rezolva actuala situație.

ÎNTREBAT DESPRE TRANSPLANT. Ministrul Sănătății către reporterul Digi24: „Încerc să vă educ. Sunteți panicați”

Potrivit chirurgului, demersurile anterioare s-au oprit la primarul Dorin Florea.

Prezentă în studioul „Jurnalului de seară”, Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL, a comentat afirmațiile lui Radu Deac: „Mi se pare criminal ce ați spus”. Reprezentantul partidului a spus că l-a contactat deja pe Dorin Florea pentru a interveni și pentru a da o explicație oficială.

Dorin Florea: „Dacă vrei să faci transplant, faci și nu mai comentezi atât

Dorin Florea, primarul din Târgu Mureș a intervenit telefonic pentru a se apăra de acuzațiile profesorului Radu Deac.

„Este o problemă falsă, vehiculată doar în anumite cercuri. Eu nu am condus nici spitalul, nici Ministerul. Era vorba despre o intervenție care s-a făcut la un moment dat pentru a deveni spital teritorial. Era important ca în cadrul acestuia să nu existe nici institute, nici alte clinici private cu capital de stat. Subiectul este destul de controversat, dar problema este pusă fals. Nu a desființat nimeni Institutul, a fost o măsură a ministrului Cseke Attila, care a decis desființarea anumitor institute, tocmai pentru ca spitalul din Târgu Mureș, fiind un spital de elită să devină teritorial. Eu am fost de acord pentru că am pus interesul local deasupra interesului personal”, a declarat primarul Dorin Florea.

„Dacă vrei să faci transplant, faci și nu mai comentezi atât. Dacă vrei să înduioșezi o țară întreagă, atunci pui problema în felul respectiv. La Institut este un circuit închis. În acea clinică nu intră oricine, nu vorbește oricine. Nu încercați să mitizați niște lucruri normale în alte socitetăți. Există mulți medici care vă pot spune ce se întâmplă în clinică și anume că nu este niciun fel de problemă”, a mai precizat edilul-șef din Târgu Mureș.

Șeful CJ Mureș, în contradicție cu Dorin Florea

Și președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, a intervenit în direct pentru a sublinia că autoritățile județene susțin Institutul Inimii. Acesta l-a contrazis pe primarul Dorin Florea.

„Am vrut să intervin în emisiune pentru ca telespectatorii să nu rămână cu o impresie falsă, că administrația județului Mureș nu susține Institutul Inimii. Din punctul meu de vedere, Institutul este, din păcate, singura instituție medicală de excelență din Mureș. Dacă în Mureș avem SMURD și Institutul Inimii, putem să le mulțumim profesorului Deac, lui Horațiu Suciu și doctorului Raed Arafat. A vorbi despre aceste trei personalități marcante în termenii pe care i-am auzit îmi induce o stare care mă face să îmi cer scuze în numele județului Mureș. Să știți că este o părere izolată, rămasă din vremea guvernării PDL, când au atacat cu apetență două lucruri: Institutul Inimii și Universitatea de Medicină și Farmacie, a spus Ciprian Dobre.

Cum explică Raed Arafat situația

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății care a înființat serviciul SMURD la Târgu Mureș, a intervenit pentru a explica situația și starea actuală a reformei sistemului sanitar,, „dincole de aspecte politice și personale”.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a detaliat la Digi24 că vede Institutul Inimii funcționând în spital, nu de sine stătător.

„Pe acest lucru am să îl subliniez foarte clar și să insist la el și să explic departe de orice aspecte aspecte politice sau personale: România va trebui să ajungă la faza în care spitalele ei mari, spitalele regionale, să funcționeze ca untități total integrate. Orice rupere în aceste unități face unitățile integrate insuficiente și inactive și fără să poată să deservească pacientul corect”, a precizat Raed Arafat.

„Dacă luăm Institutul Inimii din Târgu Mureș, el nu este desființat, funcționează și acum în cadrul spitalului, funcționează ca institut în cadrul spitalului, care are șeful lui. Singura diferență este că nu are personalitate juridică. În condițiile în care acum achizițiile se fac centralizat, în condițiile în care spitalul împreună cu Institutul au ajuns la o clasificare de cel mai înalt nivel ca instituție regională, ruperea Institutului din spital nu o să-l aducă, să zicem, să facă achizițiile separat într-un mod mai eficient, pentru că oricum o să aibă achizițiile centralizate”, a subliniat secretarul de stat în MS.

„În al doilea rând, va duce la reducerea clasificării spitalului din Târgu Mureș din nou, pentru că se rupe de Institut și devine un spital de nivel 2A, și la scăderea inclusiv a finanțării unei unități integrate”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a dat și exemplul instituțiilor sanitare similare din Europa și a detaliat un program în colaborare cu colegii din Italia, privitoare la operațiile de copii.

„Astfel de planuri există și nimeni nu poate să spună că ministerul nu este interesat în a rezolva problema. Dar ministerul este în același timp interesat în a aplica o reformă reală, în sensul în care să reducem cât mai mult aceste secții, clinici independente, monoprofil, orice să fie numele lor, și să le aducem în entități integrate mai bine funcționale pentru pacienți”, a subliniat Raed Arafat.

„Aici credeți-mă că nici eu nu-mi găsesc explicația de ce din momentul în care nu s-au schimbat nici echipamentele (...), e adevărat că trebuie să facem anumite investiții suplimentare în institut, pentru că s-au învechit unele echipamente și acest lucru este în planul nostru, dar eu nu văd niciun motiv, din momentul în care același medic este, aceeași echipă este, au fost probleme cu un număr de anesteziști, care au plecat, acum sunt alții. Operații pe cord se fac în fiecare zi, deci aici nu înțeleg de ce transplantul nu s-a mai făcut în Târgu Mureș și nu vreau să mă gândesc la asta, decât aici lăsăm experții să ne zică de ce tranplantul nu se poate face decât într-o instituție care e de sine stătătoare și nu într-un institut care face parte dintr-un spital”, a răspuns Raed Arafat la întrebarea privind motivul pentru care transplanturile au fost sistate odată cu trecerea Institutului în cadrul spitalului.

Radu Deac, la Digi24: Institutul Inimii din Târgu Mureș a fost închis din motive politic

Cronologia deciziei

La Târgu Mureș era singurul centru de transplant de cord din ţară. Orașul a fost încă din 1964 un centru unde medicii specialişti au făcut investigaţii şi, ulterior, primul transplant de cord. Printre cei care s-au implicat total în acest domeniu a fost şi doctorul Radu Deac, cunoscutul chirurg cardiovascular care a făcut în timp, nici mai mult, nici mai puţin de 35 de transplanturi.

Ziua Transplantului a fost este marcată astăzi printr-o conferinţă la care participă specialişti, dar la care Ministerul Sănătăţii nu va fi reprezentat, fără a da vreo explicaţie oficială.

Transplantul de inimă este blocat. Singura soluţie este intervenţia în străinătate

În acest moment, transplantul de inimă este blocat. Există două centre unde se puteau face astfel de proceduri, la Târgu Mureș și la București. La Tg. Mureș erau însă probleme de finanțare și birocratice, iar institutul a fost desființat în 2011. Victor Ponta spunea că va reînființa institutul, dar asta nu s-a întâmplat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”