Infarctul apare tot mai des la tineri: semnele şi cauzele sale

Data publicării:
infarct

Tot mai mulţi tineri de 20, 30 sau 40 de ani suferă de infarct miocardic. Care sunt cele mai frecvente cauze?

„Îmi pare rău să amintesc, cauza principală este fumatul, un lucru pe care tinerii nu prea vor să îl audă. Adăugăm stresul, mâncatul gras - alimentaţia este absolut nepotrivită – şi, evident, lipsa de somn. Ceea ce schimbă cu totul ritmul începând de la vârste tinere şi, de fapt, defineşte un stres pe care sistemul cardio-circulator îl suportă şi care se soldează, din nefericire, până la infarct miocardic acut”, a spus doctor Rodica Niculescu, medic primar medicină internă, competenţă cardiologie clinică şi intervenţională.

Tot stresul este vinovat şi de apariţia unei alte afecţiuni: spasmul coronarian.

„Acest lucru intervine în momentele de stres, în momentele în care ne enervăm, în care avem valori mari ale tensiunii arteriale şi mulţi dintre pacienţi susţin că prezintă, în acele momente cu valori mari de tensiune, durere în piept”, a mai spus doctor Rodica Niculescu.

De aceea, dacă aveţi acest spasm coronarian, adică o durere ascuţită în piept, mai mult de 10 minute, trebuie să mergeţi urgent la spital. Poate fi semnul unui infarct, iar în cazurile grave este necesară montarea unui stent cât mai repede.

„Cu cât se înţelege mai mult că la prima durere în piept este bine să ajungem la medic, şansele de deschidere a arterei coronariene sunt mult mai mari. Cu cât deschidem mai repede o arteră, cu atât celulele miocardice primesc mai repede sânge, ceea ce presupune glucoză şi oxigen, adică revenirea la o activitate normală”, mai explică medicul.

După montarea unui stent, pacientul trebuie să aibă o viaţă echilibrată, din care să nu lipsească mişcarea şi alimentaţia sănătoasă. În plus, este important să îşi ţină greutatea sub control.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...