Fricile care ne îmbolnăvesc
Frica este o emoţie veche de când lumea. Dacă strămoşii noştri se temeau de întuneric şi de tunete, astăzi fricile sunt pe măsură vremurilor pe care le trăim.
Izabela Pănescu, realizator "Tinereţe fără bătrâneţe": „Dacă e să ne luăm după studii şi sondaje, românii au multe frici: să nu rămână fără serviciu şi implicit fără bani, frica de cutremure, de atentate, de hoţi şi de criminali, de a vorbi în public, de a-şi spune părerea şi am putea continua la infinit. Practic, ajungem să ne fie frică până şi de umbra noastră. ”
Prof. univ. dr. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie, Universitatea Babeş-Bolyai: „S-ar putea ca incertitudinea asta economică să genereze anumite frici mai ales legate de viitor sau de schimbare mai frecvente decât la alte ţări sau popoare dezvoltate din punct de vedere economic în care mediul este predictibil.”
Prof. dr. Ioan Bruckner, medic primar cardiologie, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă: „Ce se întâmplă în organismul nostru este o reacţie foarte veche, o reacţie pe care o întâlnim şi în lumea animală exact la fel, animalul în clipa în care percepe ceva ,are 2 posibilităţi: să fugă sau să atace.”
Această reacţie are o explicaţie ştiinţifică. Atunci când apare o ameninţare, centrul fricii din creier, numit Amygdala, trimite stimuli către glandele suprarenale, care descarcă în corp cantităţi uriaşe de adrenalină.
Adrian Socol, psiholog: „Inima va începe să bată, să pompeze mult sânge către muşchi, vom începe să respirăm mai repede, astfel încât să avem un aport mai mare de oxigen care să fie transformat ulterior în energie.”
Frica de viaţă modernă
Reacţiile de tip „fugă” sau „luptă” sunt sănătoase, în situaţii critice. Problema apare însă în cazul fricilor moderne.
Prof. dr. Ioan Bruckner, medic primar cardiologie, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă : „Când îţi vezi şeful, poate că ai uneori o reacţie de ai vrea să fugi, dar nu ai cum să fugi, trebuie să fii drăguţ şi zâmbitor, dar asta nu înseamnă că nu îţi creşte pulsul, că nu îţi creşte tensiunea, că nu pot să apară aritmii, prin aceleaşi mecanisme de frică, de anxietate.”
Acelaşi lucru se întâmplă ori de câte ori simţim frică, fie că este reală sau doar în imaginaţia noastră.
Adrian Socol, psiholog: „Unele dintre fricile identificate la români este frica de a nu ne face de râs, de a nu fi priviţi într-un mod ciudat faţă de ceilalţi şi astfel, majoritatea oamenilor fac eforturi pentru a menţine nişte aparenţe, să nu mă fac de râs!”
Medicii atrag atenţia şi asupra fricii de halatul alb.
Prof. dr. Ioan Bruckner, medic primar cardiologie, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă : „La consultaţii dacă vezi 10 bolnavi, cel puţin 2-3 au ceva de genul asta. Destul de mulţi. ”
Izabela Pănescu, realizator "Tinereţe fără bătrâneţe": „Există şi bolnavi care vin târziu la medic pentru că le e teamă de ce o să afle?”
Prof. dr. Ioan Bruckner, medic primar cardiologie, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă : „Există şi asta e o problemă reală, mai ales la unele boli grave pentru că dacă o boală ajunge să fie dezvoltată, tratamentul e mai greu şi şansele de succes mai mici”.
Gabriel Tudor Bălănescu, doctor în antropologie: ”Sunt aşa multe frici, că e uşor să mai pui şi o frică a războiului care e mult mai tangibilă. Bunicii noştri au trăit-o, revoluţia s-a întâmplat acum 20 de ani, oamenii mureau pe străzi, deci e uşor de construit pe ea.”
Izabela Pănescu, realizator "Tinereţe fără bătrâneţe": „Dacă ne lăsăm pradă fricilor, care sunt consecinţele?”
Gabriel Tudor Bălănescu, doctor în antropologie: „Reversul conştiinţei de sine. Ajungi să fii într-o continuă căutare de soluţii pentru probleme care nu există. Oamenii îşi vor rezolva fricile prin achiziţii, prin manifestări ale unui control superficial, care nu rezolva în profunzime nimic.”
Adrian Socol, psiholog: „Avem de-a face cu o inhibiţie la nivelul acţiunilor, la nivelul comportamentului, persoana îi este teamă să facă anumite lucruri de teamă a ceea ce vor gândi sau vor spune ceilalţi despre el, deşi de multe ori lucrul asta chiar nu se întâmplă”.
Cu timpul, fricile netratate duc la boli de inima, ulcer, atacuri de panică sau depresie.
Prof. dr. Ioan Bruckner, medic primar cardiologie, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă: „Sindromul anxios este o modalitate elegantă de a spune „o frică cronică de ceva nedefinit”! Pui un termen medical că bolnavul să fie fericit că nu îi spui: BĂI, ŢI-E FRICĂ DE CEVA CE NU EXISTĂ!”
Multe dintre fricile pe care le avem ca adulţi îşi au originea în copilărie. Gaspar Gyorgy, psiholog clinician şi psihoterapeut, explică originile fricii din viața de adult:
- Frica de a-și asuma răspunderea, dacă nu lași copilul să facă alegeri. Când eram mici ni se spunea dacă nu ești cuminte, vine doctorul și iți face injecție! Și lucrul asta s-a întipărit undeva foarte bine și atunci când vezi monstrul în alb, îți crește tensiunea.
- Exemple de expresii pe care le folosesc părinții și care ar putea rămâne întipărite în mintea copilului, iar când va fi adult să aibă niște frici din cauza asta.
- Începem să învățăm frica de eșec dacă suntem criticați și pedepsiți continuu atunci când încercăm ceva nou sau diferit. Se țipă la noi și ni se spune „Nu! Pleacă de acolo ! Oprește-te! Pune jos lucru acela ! " Pedepse fizice și dragoste neexprimată, posibilități care ne sperie și ne fac să devenim nesiguri, însoțesc adesea aceste izbucniri și critici.
Frica de eșec este motivul principal de nereușită în viața adultă. Ca urmare a criticilor distructive din copilărie, ezităm ca adulți. Ne vindem ieftin. Renunțăm chiar înainte de a încerca prima oară. În loc să ne întrebuințăm capacitățile uimitoare ale minții pentru a ne da seama cum putem obține ceea ce ne dorim, ne folosim judecata în scopul de a crea motive din cauza cărora nu putem acționa și, astfel, lucrurile pe care ni le dorim sunt posibile pentru noi.
Frica de a fi respins este învățată în copilăria timpurie ca rezultat al dezaprobării exprimate de părinții noștri de fiecare dată când facem ceva ce nu le plăcea sau pe care nu îl așteptau de la noi. Ca urmare a faptului că nu eram pe placul lor, ei deveneau furioși și nu își exprimau dragostea și aprobarea de care aveam atâta nevoie în copilărie.
Sunt părinți care își presează copiii să facă performanță, să fie la un anumit nivel, să fie mai buni decât colegii lor. Ce frici se ascund în spatele acestor dorințe ale părinților - de altfel cu buna intenție - vor ce e mai bine pentru copilul lor, vor sa ajungă "om mare"? E o frică de a nu fi lăsat în spate, făcut de răs, dacă nu ai un anumit tip de rezultate.
Primul pas pentru a trata frica este conștientizarea ei. După care este important să o înfruntăm, spun psihologii. Multe persoane nu pot însă parcurge acest drum singure.
Teama de a scăpa de frică
Pe parcursul vieţii, toţi oamenii se confruntă cu diferite frici sau fobii. Unele persoane însă îşi lasă viaţa ghidată de aceste probleme.
Prof. univ. dr. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie UBB: „Unii oameni interpretează situaţiile într-o manieră iraţională. Trebuie să reuşesc, trebuie să controlez situaţia, dacă nu o controlez este groaznic şi catastrofal, aceste gânduri iraţionale sunt cele care declanşează printre altele reacţiile de tip fobic.”
Cristina Zamfirache: „Nu aceea este realitatea şi tu eşti mult mai mult decât gândurile tale de frică şi să fii conştient de dorinţa ta, de ceea ce vrei.”
Cristina Zamfirache a trăit mulţi ani cu frici care nu au lăsat-o să se bucure de viaţă.
Cristina Zamfirache: „Aveam multe frici, dar nu prea ştiam eu de ele, le tot ascundeam sub diverse alte scuze sau diverse alte lucruri, însă în momentul în care am văzut că tot dădeam aşa peste piedici şi obstacole şi nu ştiam eu ce se întâmplă cu mine. Am început să văd ce este, să mă descopăr.”
Frica din mintea noastră
Astăzi, organizează seminarii prin care îi ajută pe oameni să îşi descopere fricile personale şi să le depăşească.
„Specialiştii spun că sunt doar 4 % frici sunt reale şi 96% sunt frici imaginare!”
Monicăi Caplan îi era teamă de schimbare, aşa că a hotărât să participe la cursul susţinut de Cristina.
Monica Caplan, 47 de ani: „M-a ajutat mult! Nu a fost uşor începutul, a fost destul de greu să văd ce trebuie să schimb, a fost şi mai greu să schimb ce nu mi-a plăcut, sunt conştientă că am foarte mult de acum încolo de schimbat, nu este un lucru pe care zici că e de scurtă durată. E o chestie permanentă pe care trebuie să o faci cu tine.”
Cristina Zamfirache: „Știţi cum e, ca diferenţa dintre aş bea un pahar cu apă şi mi-e sete, vreau să beau un pahar cu apă! Cam asta este diferenţa între „aş vrea să fac ceva dar...” şi „da, acum vreau să fac ceva şi fac, pentru că vreau să fac asta”.”
Bianca Matasariu: „Lucrând cu Cristina am descoperit că multe din fricile sau gânduri, temeri, care mi-au fost induse sau pe care le-am avut după mine, nu sunt întotdeauna fondate pe ceva real. Şi atunci a fost foarte important să înţeleg că unele au o bază reală, dar altele sunt doar proiectate de mintea mea, de emoţiile pe care le simt, de lucruri pe care mi le închipui şi în ghilimele îmi place să le gândesc.”
Cu frica la psiholog
O altă modalitate prin care o persoană îşi poate învinge temerile este să apeleze la şedinţele de psihoterapie.
Adrian Socol, psiholog: „Pot să îmi depăşesc o frică doar dacă mă expun din aproape în aproape la stimulul care mă face să fiu anxios. Să zicem că îmi e frică de câini. Prima dată mă duc la un psiholog, îmi arată pe tabletă poze cu câini. După care o să merg într-un loc în care o să văd câini de la distanţă, după care o să încerc să mă apropii de unul şi mult mai târziu să interacţionez cu unul liber.”
Prof. univ. dr. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie UBB: „Prin intervenţie psihoterapeutică de tip cognitiv comportamental modificăm gândurile iraţionale prin ceea ce noi numim restructurări cognitive şi de asemenea blocăm acea condiţionare între stimul anxios şi reacţia de frică prin tehnici de expunere.”
Frica, tratată cu ajutorul terapiei virtuale
Profesorul Daniel David tratează de mai bine de șase ani fricile românilor, cu ajutorul terapiei virtuale. După o investiţie de un milion de euro, a pus bazele uneia dintre cele mai moderne clinici de psihoterapie din lume, la Cluj.
Dana - tratarea fricii de înălţime: „Care e nivelul de anxietate ? 2 jumătate. La ce te gândeşti? Că aş putea să pic.”
Dana este studentă la psihologie şi de câţiva ani se confruntă cu teama de înălţime.
Dana Cirtiu, pacientă: „Palpitaţii, respir mai sacadat, îmi transpiră palmele şi e o senzaţie ciudată de tremur înăuntru, o senzaţie de panică destul de puternică”.
Prof. univ. dr. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie UBB: „Speranţa noastră este că această tehnică de realitate virtuală va reuşi să reducă numărul şedinţelor. Chiar varianta clasică dacă o aplici corect, este foarte eficientă, doar că ai nevoie de 10-12-15 şedinţe.”
Sunt însă situaţii în care pacienţii au în acelaşi timp mai multe frici.
Prof. univ. dr. Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie UBB: „75% dintre subiecţi au mai mutle tipuri de fobii, iar numărul mediu este undeva în jur de 3, deci altfel spus, sunt mai greu de tratat când sunt cominate cu tulburări de tip depresiv, cu tulburări de personalitate sau cu alte tulburări de anxietate.”
Şi în aceste cazuri, soluţia este ca pacienţii să apeleze la specialişti.
Gaspar Gyorgy, psiholog clinician şi psihoterapeut explică în videoclipul de mai jos cât de important este să acceptăm frica și ce se întâmplă dacă nu ne tratăm fricile:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
