Focar de hepatită A la Horezu. Mai mulţi elevi şi un profesor s-au îmbolnăvit după ce s-au întors dintr-o tabără şcolară
Data publicării:
Conducerea DSP Vâlcea a început o anchetă epidemiologică, în urma apariţiei focarului. Între timp s-a făcut şi dezinsecţie la Liceul "Constantin Brâncoveanu", de unde provin elevii şi profesorul.
Inspectorii spun că nu este necesară închiderea unităţii şcolare, ci doar vaccinarea persoanelor care au intrat în contact cu bolnavii. Lucru care s-a şi făcut. Au fost vaccinate 30 de persoane.
Ancheta a fost extinsă şi la nivelul taberei şcolare din Cozia - Călimăneşti, acolo unde există suspiciuni că s-ar fi produs infectarea. Părinţii elevilor spun că virusul ar fi fost luat în tabără.
De cealaltă parte, conducerea Direcţiei pentru Tineret şi Sport Vâlcea, instituţie care administrează taberele şcolare, spune ca angajaţii au analizele la zi, iar mâncarea servită în tabără nu a provocat îmbolnăvirea.