Epidemia de Ebola se extinde. Harta noilor îmbolnăviri

Data publicării:
Ebola masca

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că boala se va răspândi mai repede decât pot interveni medicii. În Nigeria, ţară aflată în afara focarului iniţial, epidemia a ajuns la un nou nivel. Virusul s-a transmis de la cei care-i îngrijeau pe bolnavi, la persoanele cu care medicii şi asistentele au intrat în contact, în afara zonei de carantină. Bilanţul epidemiei de Ebola se apropie acum de 1500 de victime.

„Nigeria a înregistrat primele două cazuri de Ebola în urma contactului cu persoane care au avut legătură cu primul bolnav. Asta înseamnă că numărul îmbolnăvirilor de Ebola ajunge la 14, incluzând aici şi primul pacient. Numărul persoanelor decedate rămâne la cinci, în timp ce numărul celor trataţi cu succes şi externaţi este tot de cinci”, a declarat Onzebuchi Chukwu, ministrul nigerian al Sănătăţii.

În Nigeria, virusul a fost înregistrat şi în afara zonei de carantină. Cel mai probabil a fost transmis de la medicii care îi îngrijeau pe bolnavi. Coordonatorul ONU al luptei împotriva epidemiei de Ebola a avertizat că spitalele trebuie să fie pregătite să înfrunte, dacă va fi necesar, o nouă deteriorare a situaţiei.

La nivel global, în numai două zile, s-au înregistrat 142 de noi cazuri de Ebola, iar 77 de oameni au murit.

Liberia - 672 de vicitme

Guineea - 406 victime

Sierra Leone - 410 victime

Nigeria - 5 victime

Sursa: raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii 

Liberia rămâne ţara cea mai afectată, cu 1.092 de cazuri, dintre care 672 mortale. În Guineea, numărul bolnavilor de Ebola a ajuns la 607, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 406. În Sierra Leone, au fost semnalate 913 cazuri de îmbolnăvire, iar numărul deceselor se ridică la 410.

În ciuda cifrelor alarmante, oficialii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii încearcă să liniştească populaţia. 

Vreau să subliniez că situaţia nu este una fără speranţă. Ebola nu este o boală nouă. Este o boală cu care ne-am mai confruntat şi cu care luptăm de decenii. Este o boală infecţioasă despre care ştim cum se transmite, de la persoană la persoană, şi când înţelegi acest lucru ai şi cheia pentru o soluţie de succes. Ai soluţia pentru a pune capăt epidemiei”, a spus Keiji Fukuda, oficial OMS. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a numărat 2.615 cazuri de Ebola, dintre care peste 1.400 mortale, în patru ţări din Africa de Vest, potrivit ultimului bilanţ înregistrat la 20 august şi publicat vineri.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei