Declaraţii contradictorii în cazul bebelușilor. De la ce a pornit infecția?

Data publicării:
probe de laborator

De la ce a pornit infecția, la asta autoritățile nu știu să răspundă la aproape o săptămână după ce bebeluşii au fost transferaţi la Bucureşti. Iar declaraţiile oficiale se contrazic.

Ministrul agriculturii a anunţat că nu portocalele sunt de vină, așa cum s-a crezut. Şi totusi, subalternul ministrului, șeful Direcției Sanitar-Veterinare, unde au fost testate portocalele, spune că nu au verificat dacă fructele erau purtătoare ale bacteriei E.coli, pentru că... Ministerul Sănătăţii nu ar fi cerut acest gen de analiză. Practic, au verificat doar dacă erau prea multe pesticide, iar la asta, rezultatul a ieșit negativ.

Portocalele NU i-au îmbolnăvit pe copii, arată raportul inspectorilor sanitar-veterinari din Bucureşti. Aceştia au făcut doar analize pentru pesticide, nu şi pentru bacteria E.coli.

Noi putem să facem anumite analize în funcţie de cererile pe care le avem, dar asta numai în cadrul Institutului de Sănătate Publică Veterinară. Există un procotocol, foarte clar stabilit, la cerere se pot face aceste analize”, a declarat pentru Digi24 Andrei Butaru, președintele ANSVSA.

Reporter Digi24: Acum nu v-a cerut nimeni să faceţi de E.coli?

Andrei Butaru: Nu, nu, probabil colegii, știţi că ancheta este condusă de Ministerul Sănătăţii, probabil dumnealor în analizele pe care le-au făcut au avut aceste examinări făcute şi nu au solicitat acest lucru la noi.

Ministrul Sănătăţii nu a precizat, deocamdată, de ce nu a cerut teste pentru identificarea bacteriei E.coli. Ministrul spune însă că analizele continuă.

Achimaş-Cadariu Patriciu, ministrul Sănătăţii: „Nu s-a confirmat niciuna dintre ipotezele pe care le-am avut”.

Reporter: Ce mai verificați în acest moment?

- Alte variante de infecții si intoxicații.

- De exemplu?

- Sunt baterii de teste care verifică mai multe.

La Spitalul de Pediatrie din Piteşti, "suspectul" principal nu este bacteria E.coli, ci rotavirusul.


Alte analize au vizat calitatea apei potabile din mai multe localităţi ale judeţului Argeş.

Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş: „Apa din sursă proprie Mărăcineni este nepotabilă apa, dar din declaraţiile părinţilor, nu au folosit apa pentru prepararea laptelui, ci pentru supe, adică apă fiartă. Izvorul public de la Ştefăneşti, punct Vlada, apa este nepotabilă, dar de la această fântână, tatăl m-a sunat şi mi-a spus că nu a folosit niciodată această apă deoarece el s-a mutat cu copilul în Piteşti, dar bunica spunea că duce apă de la acest izvor copilului”

În timp ce autorităţile sanitare încă mai caută sursa îmbolnăvirii, procurorii au extins ancheta, după ce şi un al doilea copil a murit.

Marius Ştefan, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş: „Încercăm să stabilim dacă decesul minorilor este din vina unei persoane, noi investigăm din punctul de vedere al unei acțiuni umane. aceasta stabileste dosarul de cercetare pentru ucidere din culpa. Noi am solicitat date de la toate instituțiile abilate ale statului și până la această oră nu am primit niciun răspuns oficial”.

Şi Avocatul poporului s-a autosesizat în cazul bebeluşilor bolnavi din judeţul Argeş.

Autorităţile au stabilit până acum că portocalele nu sunt sursa infecţiilor, dar nici laptele praf sau apa. Între timp lucrurile s-au înrăutăţit în privinţa stării copiilor transferaţi de la Piteşti la Spitalul Marie Curie. De ieri până astăzi, unul dintre bebeluşi a murit, iar starea altuia s-a agravat. 10 copii sunt internaţi acum acolo, iar patru sunt la terapie intensivă.

Citiți și:

Ministrul Agriculturii: Bebelușii nu s-au îmbolnăvit de la portocale

Fetiţa din Argeş care a murit azi-noapte la Spitalul „Marie Curie” fusese diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic.

Denis Stănescu, şefa UPU a Spitalului „Marie Curie”: „Unul dintre copii a făcut stop cardiac. Nu a răspuns la manevrele de reususcitare şi a fost declarat decesul la ora 3 dimineața”.

Copilul abia împlinise un an. Medicii spun că părinţii l-au adus la Spitalul de Pediatrie din Piteşti în stare gravă şi de acolo s-a decis transferul la Bucureşti.

Dana Toader, directorul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești: „Am foaia de internare în Urgență pe 10.02. A venit de la domiciliu. A fost în CP-ul nostru. S-a stabilit diagnosticul şi a plecat la Bucureşti. Diagnostic: Sindrom Hemolitic Uremic. La debut. Era grav. Debut în urmă cu o zi. Vărsături după fiecare masă de 4-5 ori. 7-8 scaune diareice începând de luni, marţi. De două zile”.

În Poiana Lacului, acolo unde locuia, familia nu identifică sursa îmbolnăvirii.

Un an de zile nu a suferit de nimic. Absolut. Nici nu a răcit măcar. Acum ce s-a întâmplat ultima dată, dintr-odată a picat. Nu se ştie de ce. Lapte, a consumat lapte praf, pregătit cu apă din comerţ. Apă fiartă, bineînţeles. Mai consuma banane, fructe, iaurt, cereale, ce se dă de regulă la copii să mănânce”, spunea bunicul fetiței, săptămâna trecută.

Alţi 10 copii sunt în continuare sub supravegherea medicilor din Bucureşti. Şase dintre ei sunt internaţi în secţia de Nefrologie, iar trei au în continuare nevoie de dializă.

Încă un copil în stare foarte gravă

Patru copii sunt în secţia de terapie intensivă. Starea unuia dintre ei s-a agravat în cursul nopţii trecute.

Radu Tăbăcaru, şeful Şecţiei de Terapie Intensivă a Spitalului „Marie Curie”: „Am reuşit să facem o tomografie în care ne confirmă că a avut o sângerare cerebrală. Încercăm din răsputeri să stabilizăm situaţia, însă, mă rog, şi starea lui generală, şi parametrii biologici, și nici analizele nu arată deloc bine”.

Părinţii fetiţei a cărei stare s-a deteriorat noaptea trecută continuă să spere că tratamentele vor avea efect.

Au spus că virusul e foarte puternic şi e posibil ca acum să fie bine pe urmă să nu mai fie bine. Ce ar putea să consume un copil la un an și patru luni? Lapte, ciorbiţă, fructe. Nu pot să spun de la ce e. Eu nu vreau decât să se facă copilul meu bine. Nu acuz pe nimeni. Nu vreau să acuz fără să ştiu nimic”, le-a spus, în lacrimi, reporterilor Ioana Olărescu, mama fetiţei internate la Spitalul „Marie Curie” a cărei stare s-a agravat.

Medicii legişti vor face autopsia copilului care a murit azi-noapte şi vor trimite rezultatele procurorilor care anchetează cazul.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri