Stările neplăcute sunt o reacţie la modificarea programului obişnuit, la schimbarea sau întreruperea rutinelor care oferă multora dintre noi un sentiment de confort şi de control. O stare de tristețe mai lungă de trei săptămâni este un semn al depresiei.
Cei care muncesc excesiv în timpul anului și uită de propria persoană pot pica în depresie de sărbători. Este important să nu cădem în capcana de a încerca să facem ca totul să fie perfect şi să credem că avem obligaţia de a fericiţi. Cu cât vom încerca mai mult asta, cu atât vom fi mai deprimaţi.
„În perioada sărbătorilor s epresupune că oamenii trebuie să pună „stop” activităților, să înceapă să se bucure, să se reîntâlnească cu rudele, cu prietenii. Această perioadă, a sărbătorilor, este atât de relaxare, dar și de bilanț. Fiecare om, în sinea lui, își face un anumit bilanț. Sunt validate atât realizările, dar, din păcate, foarte mulți oameni se gândesc și la ceea ce nu a mers”, a spus Monica Burcea, psihoterapeut.
„Majoritatea oamenilor pot fi predispuși la un episod depresiv pe parcursul vietii, dar, în perioada sărbătorilor, în general, acele persoane mai puțin susținute de familie, singure, care au probleme financiare foarte mari pot face un episod depresiv. Pentru că în astfel de momente este important să avem la ce ne raporta. (...) Trebuie să conștientizăm de ce anume ajungem în această situație. Trebuie să facem diferența între melancolie, nostalgie, pe care este firesc să o traversăm și acea tristețe apăsătoare sau acel gol interior care preconizează un episod depresiv”, mai spune psihoterapeutul.
Monica Burcea este de părere că, dacă episodul depresiv nu trece după două-trei săptămâni, ar fi cazul să consultați un specialist.