Criza generată de cardul de sănătate. Reacţia CNAS

Data publicării:
Card de sanatate de la CNAS - digi24-2.ro

Milioane de euro, 7 ani de implementare şi mii de oameni nemulţumiţi. Este rezultatul informatizării sistemului nostru de sănătate, cel mai mare proiect de după anul 1989, aşa cum l-a catalogat Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii. Un program de interes naţional care s-a blocat de zeci de ori în câteva luni.

Cred că au subestimat numărul real de servicii care se dau. Nu există o zi în care să funcţioneze cap-coadă toate fără probleme,” spune dr. Marina Pircalabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti.

În plus, de la sfârşitul anului trecut, nicio firmă de IT nu mai asigură mententanţa "sistemului cardului electronic de sănătate". Pe scurt, Casa se descurcă cum poate.

„Este inadmisibil să nu ai mentenanţă la asemenea sistem informatic care gestionează asemenea baze de date, dar cel mai frustrant este că nimeni nu răspunde,” adaugă dr. Marina Pîrcălabu.

„Am declanşat o procedură de achiziţie, în vara anului trecut, nu s-a prezentat nimeni şi probabil că mâine sau poimâine vom lansa din nou licitaţia pentru sistemul de mentenanţă,” declară Vasile Ciurchea preşedintele CNAS.

În plus, medicii şi reprezentanţii clinicilor sau ai laboratoarelor medicale se plâng că nu au cui să ceară ajutor dacă întâmpină probleme legate de funcţionarea cardurilor de sănătate.

Vasile Ciurchea: „Avem 35 de oameni la direcţia de informatizare, sigur fiecare are responsabiltiatile lui, fiecare ştie bine să facă ceva şi încercăm să ţinem acest sistem funcţional. Sunt oameni din această direcţie care nu au avut Crăciun, An Nou, duminici, au fost la muncă pentru a întreţine acest sistem.”

Platforma informatică a CNAS susţine cardul de sănătate, reţeta şi dosarul electronic. Toate sunt interconectate. Astfel, dacă una dintre acestea înregistrează o eroare, consecinţa se vede în toate celelalte. Problemele frecvente i-au făcut pe medicii de familie să înainteze un memoriu Avocatului Poporului pentru a rezolva problemele.

Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină Familiei: „Lucrăm tot timpul offline? Şi-atunci unde-i cardul? Vine Curtea de Conturi peste doi ani şi ne impută reţetele, ne impută trimiterile, ne impută analizele.”

Reprezentanţii medicilor de familie au contabilizat cel puţin 50 de întreruperi ale sistemului în primele luni de introducerea obligatorie a cardului de sănătate. În plus, în 8 dintr-o sută de cazuri sistemul ar genera erori, procent neconfirmat însă de către CNAS. Unii medici îşi scriu indignările pe paginile de socializare.

Vasile Ciurchea: „Probabil acea reţeta nu îndeplineşte toate condiţiile din norme şi din contractul cadru şi îţi asumi răspunderea. Deci se întâmplă ceva. Fie e scris un medicament care nu este din grupa respectivă, fie pacientul nu este asigurat, sunt foarte multe situaţii. Dacă pacietnul este asigurat şi reţeta este scrisă după toate regulile, nu trebuie să apară această eroare. Dacă apare ar trebui să ne dea o captură de ecran şi o rezolvăm.”

Problemele au apărut însă cu mult înainte ca Sistemul Cardului electronic de sănătate să fie obligatoriu.

Dr. Cristian Dobre, medic specialist medicină de familie: „Sunt aceste interferenţe de sistem care pot să blocheze sistemul informatic şi al programului de cabinet şi atunci trebuie să mai aşteptăm 5-10 min.”

Dr. Marina Pîrcălabu, Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti: „Sunt situaţii în care durează foarte puţin, puţin însemnând 30 de secunde aşa cum s-a afirmat, sunt situaţii în care faci 3-4 încercări şi nu reuşeşti să îl activezi. Depinde foarte mult. Am înţeles că pe măsură ce funcţionează sistemul se îmbunătăţeşte, aşa că la momentul în care va deveni obligatoriu cardul, să nu mai pierdem atât de mult timp.”

Problemele însă au continuat.

Mircea Savu, medic specialist în radioterapie: „La acest nivel nu s-a întâmplat niciodată. Vinerea e una dintre cele mai grele zile ale săptămânii. Până acum nu am făcut nicio externare.”

Nicoleta Coşarcă - manager Spitalul Judeţean Albă: „Nu mai ştiu ce să fac. Le cer scuze pacienţilor, dar asta nu e suficient. Nu eu trebuie să-mi cer scuze, cineva trebuie să iasă oficial şi o spun clar CNAS trebuie să explice ce s-a întâmplat.”

În acest moment un singur sistem informatic gestionează datele de la aproape toţi pacienţii şi furnizorii de servicii medicale din ţară noastră. În fiecare secundă sistemul este accesat de mii de ori, iar medicii atrag atenţia că fiecare ora de nefuncţionare blochează accesul a 200.000 de pacienţi la serviciile medicale.

Nervi, ore în şir de asteptare în faţa cabinetelor şi consultaţii date peste cap

În tot haosul creat de blocările cardului de sănătate, cel mai mult au avut de suferit pacienţii. Mii de bolnavi au format cozi la uşile doctorilor şi au aşteptat ore în şir pentru reţetă sau internare. Mai grav este că mulţi dintre ei au fost puşi pe drumuri degeaba.

Nervi, ore în şir de asteptare în faţa cabinetelor şi consultaţii date peste cap. Acesta este ''tratamentul'' oferit de prea multe ori pacienţilor români. Situaţia a arătat la fel peste tot în ţară de fiecare dată când sistemul informatic s-a blocat. Mulţi dintre bolnavi au aşteptat nu doar pentru consultaţii, ci mai ales pentru reţete.

Dr. Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti: „O bună bucată de timp cât a funcţionat singur, deci am avut doar prescrierea electronică, acesta a funcţionat ireproşabil. În momentul în care a intrat în funcţiune şi CEAS-ul, sistemul cardului, cu apărut incompatibilităţi sau, cum le zice Casa Naţională, disfuncţionalităţi, care s-au accentuat în timp.”

Nu puţine au fost cazurile în care bolnavii nu au putut primi reţeta de la farmacie. Societatea Naţională de Medicină de Familie a trimis chiar un memoriu către Ministerul Sănătăţii în care a prezentat toate problemele întâlnite.

Dr. Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti: „Răspunzători suntem făcuţi într un final noi. Nu ştim dacă nu cumva ceea ce am raportat la un moment dat va fi imputat medicului ca fiind nereal, pentru că nu este verificat cu cardul.”

Cardul de sănătate a dat bătăi de cap şi medicilor de la Urgenţă. Mulţi pacienţi au ajuns acolo fără card.

Dr. Cristina Al-Jashi Gladys, director medical Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon: „Pacientul ar trebui să nu plece de la spital până când nu este acceptat cardul. Aici este o problemă cu externările. Încercăm să rezolvăm problemele. Întotdeauana facem încât să ne fie bine şi să aducă şi pacientul cardul. E greu. Trebuie să ne adaptăm pe fiecare caz în parte.”

Dificultăţi au întâmpinat şi cei care au primit cardul de curând. Mai exact, nu îl pot folosi. Medicii de familie spun în memoriul trimis către minister că ''ele apar ca invalide, iar pentru validarea lor trebuie sunat la casele de asigurări judeţene sau trebuie comunicată situaţia pe mail. Această procedură întârzie mult acordarea actului medical pentru care pacienţii se prezintă la medic aşa cum au fost îndrumaţi de către CNAS prin comunicate, la prima utilizare a cardului''.

Vasile Ciurchea, preşedinte CNAS: „Cardul emis acum o lună sau emis acum un an si jumătate este acelaşi. Nu e mai subţire, mai gros... cardul vine cu un PIN de transport. Acel PIN de transport, dacă nu este înlocuit cu PIN-ul pacientului nu funcţionează, iar spun că i-am rugat pe cei care spun că uite, cardurile din lotul ăsta nu funcţionează, fie să ni le dea la casă, fie să vină cu ele, să vedem ce se întâmplă.”

Câţi pacienţi, atâtea probleme

Mai sunt însă pacienţi care nu au card de sănătate. Din diferite motive. De exemplu, Alecsandru Ovidiu a scris pe pagina noastra de Facebook: "În cazul meu a fost greşit redactat numele şi prenumele şi desigur l-am returnat. Nici în prezent nu a ajuns nici la medic, nici la casa de asigurări."

Vasile Ciurchea, preşedinte CNAS: „Dacă dumneavoastră aţi primit un card cu o greşeală de nume, de al doilea prenume, aceasta este din vina Casei şi noi retipărim cardul pe cheltuiala noastră şi ajunge la fel cardul la dumneavoastră prin poştă ca pentru orice asigurat. Nu sunteţi dimneavoastră de vină, iar în această perioadă aveţi adeverinţa de salariat.

Un alt telespectator ne-a întrebat: "De ce este atât de grea operarea sistemului electronic de carduri pentru persoanele încadrate la gradul de veteran? Medicul psihiatru îmi spune în fiecare lună că nu poate să bifeze căsuța "veteran" pentru că nu o găsește în sistem printre celelalte categorii de asigurați."

Vasile Ciurchea, preşedinte CNAS: „Este veteran, e asigurat, are toate drepturile. Medicii folosesc softurile lor. De multe ori ca cei de la Casă să remedieze o problemă spun: ce vă apare pe ecran? Îmi daţi o captură de ecran. Nu avem cum să ştim toate sistemele pe care le folosesc furnizorii. Sunt foarte puţini cei care folosesc sistemele Casei şi au mai puţine probleme.”

Şirul erorilor nu se opreşte aici.

''Ce se întâmplă când e sistemul blocat? De ce trebuie să revin eu pentru o nouă consultaţie doar pentru că e blocat şi medicul nu poate înregistra vizita?'' Georgiana Idriceanu

Vasile Ciurchea, preşedinte CNAS: „Nu trebuie să revină nimeni pentru nicio consultaţie. Am fost o dată, mi s-a acordat acest serviciu în sistemul offline şi de acolo eu nu mai am nicio obligaţie.”

Multe probleme ale pacienţilor apar însă şi din cauză că uită PIN-ul. Asta pentru că procedura de deblocare este greoaie şi durează mult.

Cardul de sănătate, mărul discordiei între medici şi CNAS

Funcţionarea greoaie şi desele probleme ale sistemului informatic au creat conflicte între medicii de familie şi CNAS. Tocmai de aceea am stat de vorbă cu reprezentanţii ambelor tabere.

Dr. Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti: „Blocajele astea ne perturbă mult munca. În primul rând, pentru că aruncă în aer relaţia noastră cu pacientul. Pentru că în momentul în care ceva nu funcţionează, oprim din comunicarea corectă, medicală pacient-medic şi începem: de ce nu funcţionează? Sunt momente în care pacientul bagă capul pe uşă şi întreabă: astăzi merge reţeta?”

Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS: „Este foarte adevărat ca şi medic, când ai de consultat, dacă sistemul nu funcţionează să te enervezi, să spui: nu funcţionează sistemul, şamd. Pentru aceste momente există varianta offline.”

Dr. Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti: „Vinerea este ziua cea mai neagră din cursul săptămânii la funcţionarea sistemului cardului şi a reţetei electronice.”

Vasile Ciurchea: „Au existat câteva zile de vineri în care sistemul a avut ceva probleme şi deja a devenit proverbială ziua de vineri se defectează sistemul. Casa îl afectează ca să facă economii. Acele servicii trebuiesc acordate, dar ridicate în 72 de ore. Ok, dacă ai program luni de la 2, atunci trebuie să vorbim cu dezvoltatorul tău de soft şi să-i spui: te rog să îmi programezi în aşa fel încât să fac ridicarea serviciilor de acasă. Într-un sistem informatic se poate lucra şi de la distanţă. nu cred că asta este problema.”

Dr. Marina Pîrcălabu: „La toţi pacienţii trebuie să parcurg de 2 ori aceiaşi paşi: întâi parcurg paşii scriu reţeta şi încerc să o scriu online şi o validez şi dacă nu funcţionează sistemul trebuie să o anulez şi o scrii offline şi pacientul se duce la farmacie, la farmacie există posibilitatea să nu şi o poată lua. Ea nu are toate elementele fiind dată offline.”

Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS: „Dacă reţeta este scrisă ofline, farmacia o eliberează cu aceste date, numele, prenumele, serie de buletin, adresă, pentru că pe noi la farmacie ne interesează să ştim cine şi când a ridicat reţeta.”

Dr. Marina Pîrcălabu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti: „Acest sistem care a costat atât de mult şi care ar trebui să funcţioneze ireproşabil ca să economisească bani, el economiseşte bani nereal, adică prin imposibilitatea de a folosi toate serviciile de care omul are nevoie sau prin imposibilitatea de a raporta tot ce am lucrat noi, ca să fie plătit. El face economii. Dar nu acestea sunt economiile reale.”

Vasile Ciurchea: „Noi nu ne bucurăm dacă sistemul se blochează. Este o falsă motivaţie spusă că noi blocăm sistemul ca să facem economie. Nu! Pentru că în sistemul informatic, orice dată care intră nu mai poate fi ştearsă. Deci dacă se demonsrează că serviciul a fost acordat corect, noi nu putem spune că nu a fost acordat corect. Mai mult, în sistemul informatic al CNAS se păstrează inclusiv serviciile care au fost invalidate.”

Dr. Marina Pîrcălabu: „Am făcut un memoriu în care am evidenţiat toate problemele care apar, cu date. În general, nu ni s-a răspuns. Mai mult decât atât am fost făcuţi mincinoşi, noi sabotăm sistemul.”

Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS: „Nu am spus niciodată că un furnizor sau altul de serviciu este mincinos. Nu fac parte din cei care cred că toată lumea fură. Sunt oameni extrem de cinstiţi care îşi fac treaba cu multa responsabilitate. Mai mult decât atât, de fiecare dată i-am invitat pe toţi cei care întâmpină probleme să vină să le rezolvăm.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri