Nu de puţine ori, criza de sânge schimbă priorităţile în spitale. Fetiţa Elenei Feraru a fost programată săptămâna trecută pentru o operaţie la picior. Intervenţia a fost amânată însă câteva zile pentru că a apărut între timp un caz mai grav pentru care era nevoie de transfuzie.
Elena Feraru, pacientă: „A venit un băiat accidentat și sângele care era pregătit pentru noi i s-a băgat lui. Ştiu că a fost nevoie de cinci pungi”.
Horia Bumbea, şeful centrului de recoltare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: „Sunt situații în care trebuie să intervii de urgență, necesarul de sânge este un necesar neprogramat. Atunci apelezi la stocurile de sânge care există în sistem”.
Nu sunt deloc rare astfel de situaţii. Iar medicii încă mai speră că vor prinde ziua în care nu vor mai număra cu inima strânsă pungile cu sânge.
Gheorghe Burnei, medic chirurg ortoped: „Pentru noi, chirurgii, sângele reprezintă de fapt esența vieții. Sunt foarte multe intervenții chirurgicale care nu pot fi efectuate dacă nu avem o rezervă de sânge asigurată, pentru că în intervențiile mari se pierde sânge și uneori șocul hemoragic poate duce la deces”.
„Am vrut să ajut oamenii, am văzut că există mare nevoie de sânge. Aproape în fiecare an donez”, spune un donator.
În România, numărul celor care donează sânge este mult prea mic în comparaţie cu nevoia de sânge din spitale. Anul trecut au fost 450.000 de donatori voluntari, cu 100.000 mai puțini decât ar fi fost nevoie. Mai puţin de 2% din populaţia adultă donează sânge, faţă de 66% în Austria sau 52% în Franţa.