Criza bebeluşilor | Copilului adus de la Mioveni a făcut complicații neurologice

Data publicării:
bebelusa

„Micuţul de la Mioveni e într-o stare uşor deteriorată faţă de zilele precedente. Ceilalţi sunt mult mai bine şi unii dintre ei se pregătesc să meargă şi acasă. În ultimele 24 de ore au mai fost raportate 12 cazuri de boală diareică acută, dar nu de sindrom hemolitic uremic. Această boală apare frecvent la copii. Insist ca în situația care se impune să fie raportat conform reglementărilor și trimise către centrele care au calititatea de a le trata”, a declarat Patriciu Achimaş-Cadariu, ministrul Sănătăţii.

„Suntem in faţa unui SHU cu complicații neurologice la început, situație care, în 90% din cazuri, e nefavorabilă. Copilului i s-a efectuat un examen tomograf, s-au depistat leziuni care pot fi asimilate cu aceste manifestări, dar fiind vorba de microleziuni hemoragice, acestea nu pot fi depistate decât prin manifestările clinice pe care le urmărim cu atenție”, a spus Mihaela Bălgrădean, şefa Secţiei de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie".

În ceea ce privește cazul de la Mioveni, corpul de control al premierului execută o acțiune comună în această săptămână și vom avea rezultate și în această situație”, a mai spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

La Spitalul de Pediatrie din Piteşti e încă valabil codul roşu, Şapte bebeluşi au ajuns acolo cu boală diareică acută. Pe de altă parte, Corpul de control al premierului, trimis să investigheze situaţia, vine cu informaţii alarmante. Medicii raportau că nu există pacienţi care să se fi îmbolnăvit din cauza unor infecţii intraspitaliceşti, deşi de mai bine de un an nu au făcut nicio analiză ca să afle dacă este sau nu aşa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...