Cu toate că se investesc bani serioşi în numeroase programe informatizate care au ca scop reducerea numărului de internări, numărul românilor care preferă să se trateze la spital a crescut semnificativ în ultimii ani. Pentru a nu aştepta la uşile dispensarelor, românii sunt dispuşi să se interneze, chiar dacă şi acolo trebuie să îşi cumpere singuri medicamente.
La Spitalul Colentina din Bucureşti, secţia de Gastroenterologie, holurile sunt pline cu pacienţi care aşteaptă să fie internaţi. În saloane nu mai există însă locuri. Situaţia este valabilă în majoritatea spitalelor din România, în fiecare dimineaţă. Cu biletul de trimitere de la medic, pacienţii vin la camera de gardă pentru internare, deşi adesea şi-ar putea rezolva problemele la medicul de familie sau într-o policlinică.
Practic, oricât de sărace ar fi spitalele, oamenii preferă să se interneze. Au parte de analize şi investigaţii şi, măcar o dată pe zi, de vizita unui medic. La cabinetele medicilor de familie şi în policlinici sunt nevoiţi să alerge de la o uşă la alta.
Aşa s-a ajuns, de la 7,8 milioane de internări în 2008, la 8,5 milioane în 2010. Este o situaţie paradoxală, în condiţiile în care numărul medicilor de familie şi al celor din policlinici, adică tocmai doctorii care ar fi trebuit să prevină internările nejustificate, a crescut. De asemenea, majorarea veniturilor medicilor de familie nu a avut nici un efect, iar coplata de maximum zece lei, introdusă în acest an, nu îi ţine departe de spital pe pacienţi.
Un studiu realizat de medici arată că primul diagnostic de internare în România este hipertensiunea arterială, fapt cu totul neobişnuit în Uniunea Europeană, unde o astfel de afecţiune se tratează acasă.
Business Club