Ce reprezintă codurile de pe recipientele de plastic și care sunt cele mai sigure

Data actualizării: Data publicării:
14042013 plastic

Data viitoare când mergeţi în supermarket, uitaţi-vă ce cod este ştanţat pe spatele recipientelor din plastic pe care le cumpăraţi, pentru că nu toate tipurile de plastic sunt la fel de sănătoase.

În fiecare minut, la nivel mondial se folosesc un milion de pungi de plastic. La acestea se adaugă sticle, pahare, caserole, tacâmuri - tot de plastic. Trebuie, însă, să ştiţi că există diferite tipuri, iar unele sunt mai nocive decât altele. Cum le diferenţiem? Cu ajutorul codurilor inscripţionate pe ele. Iată ce reprezintă ele:

Codurile 1, 2, 4 şi 5 sunt considerate mai sigure decât 3, 6 şi 7. Să le luăm pe rând!

1. PET (polietilen tereftalat) este printre cele mai sigure tipuri de plastic. Codul 1 apare pe majoritatea sticlelor de apă, suc ori ulei. Este acel plastic transparent care, deși este printre cele mai sigure, pe suprafaţa lui se acumulează foarte uşor bacteriile. De aceea păstraţi cât mai puţin timp băuturile în aceste sticle şi nu le refolosiţi.

2. HDPE (polietilenă de mare densitate), folosită pentru fabricarea pungilor si a ambalajelor de plastic. Codul 2 îl găsiţi pe recipientele cu iaurt, margarină şi produse cosmetice şi este de cele mai multe ori un plastic opac. Este considerat a fi unul sigur, pentru că are un risc redus de a pătrunde în produsul ambalat.

3. V (policlorura de vinil sau PVC) poate fi periculos pentru bebeluşi. Feriţi-vă de pet-urile care au ştanţat codul 3! Acesta este un tip de plastic folosit în dopuri, caserole, dar şi în tuburile şampoanelor. PVC-ul are în compoziţie DEHA, un produs chimic folosit pentru a face plasticul mai flexibil, dar care este nociv sănătăţii. Studiile au arătat că poate afecta ficatul şi chiar cauza cancer.

4. LDPE (polietilena de joasă densitate) este un plastic rezistent atât la temperaturi înalte, cât şi scăzute. Codul 4 apare pe anumite tipuri de sticle, în pungile alimentelor congelate sau în tacâmuri şi este printre tipurile sigure de plastic. Este însă ceva mai mai scump şi destul de rar folosit.

5. PP (polipropilenă) - codul 5 există pe unele pahare de unică folosinţă sau pe diverse ambalaje alimentare, dar specialiştii nu consideră periculos acest tip de plastic.

6. PS (polistiren) - devine periculos la temperaturi înalte. Acest tip de plastic este folosit tot pentru fabricarea paharelor şi tacâmurilor de unică folosinţă, dar şi la cutiile cu iaurt. Cercetările au arătat că în contact cu alimentele calde eliberează stiren, o substanţă toxică. Aşadar, gândiţi-vă de două ori înainte de a bea o cafea dintr-un pahar de plastic pe care apare codul 6.

7 (alte mase plastice) este cel mai periculos tip de plastic. Şi de codul 7 ar trebui să vă feriţi. Acest tip de plastic are în compoziţie bisfenol, o substanţă interzisă în mai multe state europene. Din păcate este folosit chiar şi pentru fabricarea biberoanelor pentru bebeluşi. Utilizat timp îndelungat poate creşte riscul de pubertate precoce la fetiţe, dar şi de apariţie a cancerului la prostată şi la sân. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...