Ce este eustresul și cum ne ajută să facem față în situații dificile

Data publicării:
studenti examene sesiune

Lipsa banilor și problemele de la locul de muncă sunt principalele griji ale românilor, conform statisticilor.

Una este să fim supuși stresului de a trăi cu pericolul de a ne pierde slujba. Pe de altă parte, există acea punere în tensiune, acea stresare care pe noi ne ajută să performăm”, spune dr. Crista Darie, psiholog.

De exemplu, stresul pozitiv îl ajută pe un actor să joace pe scenă sau pe un student să acumuleze mai multe informații într-un timp mai scurt, în perioada sesiunii.

Cu o atitudine foarte relaxată nu reușește să acumuleze informațiile într-un anumit termen de timp și nu reușește să le expună în momentul examenului. Nu dăm ce avem de dat din noi, nu ne concentrăm suficient”, explică dr. Crista Darie, psiholog.

În momentul în care o persoană se confruntă cu stresul, în organism au loc o serie de modificări. În primul rând se descarcă adrenalina. Aceasta ajunge repede în sânge și apoi în tot corpul. Inima bate mai tare, iar respirația crește.

În paralel se descarcă în creier și endorfine substanțe care ajută ca informația să treacă foarte rapid de la un neuron la altul, astfel încât și gândim rapid în acel moment. Acel stres declanșează niște mecanisme interioare de căutare de soluții, de adaptare la situația nouă”, mai spune dr. Crista Darie, psiholog.

Cu alte cuvinte, stresul este cel care ne ajută să depășim anumite obstacole. Depinde doar de noi cum alegem să facem față unei situații care ne pune în dificultate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
Stres locul de munca - Gulliver GettyImages
Efectele pozitive ale stresului
Partenerii noștri
Playtech
PSD se retrage oficial de la guvernare! Mesajul lui Marcel Ciolacu: ”Să fie clar, am...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
„Îţi dă, dacă ai noroc, două duble”. Tilda Swinton, despre ce înseamnă cu adevărat să lucrezi cu Almodovar
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
56 de ani și e un pachet de mușchi. Hugh Jackman, pozat la bustul gol pe o plajă din Australia
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei