Medicii de familie nu vor să distribuie cardurile de sănătate. „Nu am stat în facultate ca să împărțim carduri, noi vrem să consultăm”, a declarat președintele Patronatului Medicilor de Familie din Arad.
„Problema nu e lipsa timpului, ci ține de distribuția cardurilor. În timp s-a reușit o deprofesionalizare a noastră, noi vrem să ne practicăm meseria, nu cred că am stat în facultate ca să împărțim carduri. Noi vrem să consultăm, pentru asta ne-am pregătit”, a explicat Adrian Darabanțu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Arad. „Problemele distribuirii, inscripționării sunt ale Casei naționale în mod exclusiv, nu ne interesează. Vom lucra cu aceste carduri, nu le refuzăm, dar nu vrem să depășim sfera actului medical”, a subliniat el.
„Credeam că în timp s-a mai nuanțat poziția. Cardul e un elelement foarte important în acest sistem din care facem parte și noi. Medicii de familie au o listă de pacienți cu care intră în legătură, nu cred că ar fi un mare impediment să inscripționeze acele date pe care pacientul le vrea inscripționate. Casele de asigurări de sănătate fac parteneriat cu medicii de familie în folosul pacienților, ăsta e interesul comun”, a declarat la Digi24 Gheorghe Domșa, președintele CJAS Arad.
„Parteneriatul nu ar trebui încheiat cu medicii de familie în ceea ce privește distribuția, Poșta e o instituție mult mai specializată. Calea cea mai normală ar fi Poșta”, a replicat Darabanțu.
„Vom distribui și noi carduri, la sedii. Cardurile vin inscripționate, mai trebuie introduse date pe care numai medicii le pot introduce. Și procedura transmiterii prin Poștă poate fi luată în discuție”, a explicat Domșa.
„Va apărea și la nivelul Casei Naționale dosarul electronic al fiecărui pacient, care va conține datele, deci Casa va fi capabilă să inscripționeze cardurile cu ce date medicale dorește”, a subliniat Darabanțu.
Citiți și
Cardurile de sănătate, gata până la finalul lunii. Medicii refuză să le distribuie