Capitala are o nouă secție de cardiologie pentru copii, dar nu și medici pentru operații

Data publicării:
cardio marie curie

În secţia de cardiologie de la Spitalul Marie Curie din Capitală pot fi făcute investigaţii medicale de ultimă generaţie, dar nu şi intervenţii chirurgicale. Lipseşte personalul specializat, explică managerul, care cere un răgaz de doi ani, până când vor fi pregătiți medici specialiști.

Până atunci, copiii cu suferinţe cardiace nu pot fi trataţi în ţară. Este cazul unui băieţel de cinci luni care are o malformaţie la inimă. Va fi operat la o clinică în Germania, iar intervenţia va fi decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Părinţii copilului au trecut prin emoţii mari.

Până să poată fi folosită pentru explorări medicale, secţia de cardiologie de la Spitalul „Marie Curie" a trecut printr-o renovare de şase luni, care a costat 60.000 de euro.

Secția are 10 paturi, la ritmul de internare de 7-8 paturi sunt 300 de copii internați, nu facem doar internări, punem un diagnostic clar, avem în jur de 4.000 de consulturi în trei medici”, explică Alin Nicolăescu, coordonatorul compartimentului de cardiologie.

Secţia de cardiologie de la Marie Curie este extrem de importantă. În fiecare an, în România, aproape 1.500 de copii se nasc cu malformaţii cardiace. Acum, micii pacienţi pot fi operaţi doar la Institutul Inimii de la Târgu Mureş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...