25 de ani de SMURD

Data publicării:
agerpres 8018299

Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie militară la Târgu-Mureş, oraşul unde a fost înfiinţat, în 1990, primul centru SMURD din ţară.

La festivitate au participat fondatorul SMURD, Raed Arafat, Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Dacă în urmă cu 25 de ani, echipajele SMURD interveneau la aproximativ cinci cazuri pe zi, astăzi, numărul a ajuns la peste 1.100.

Convingerea celor aproape 10.000 de angajaţi ai SMURD este "Cine salvează o viaţă salvează o lume întreagă".

Raed Arafat: SMURD a început la Târgu Mureș cu o mașină, cu niște nebuni și am ajuns la un sistem pe o țară întreagă

„Ce se întâmplă astăzi, la Târgu Mureș, este de o importanță maximă pentru că noi sărbătorim 25 de ani de muncă și de lucru în echipă, ca să ajungem unde este SMURD astăzi și nu doar SMURD, vorbim despre întreg sistemul de urgență din care SMURD face parte. S-a început cu o mașină, cu niște nebuni - printre care și dr. Cristian Boieriu - care au acceptat să se implice și au rămas implicați până azi, și de la o mașină am ajuns la un sistem pe o țară întreagă. Acest lucru nu putea să aibă loc dacă nu îi aveam pe cei care au văzut și ne-au sprijinit. Acum, ne sprijină foarte multe instituții și ministere”, a spus Raed Arafat.

El a precizat că în 2012 ultimul județ în țară în care s-a înființat SMURD este Teleorman, iar în 2014, cu sprijinul Guvernului României și al Republicii Moldova, SMURD a trecut granița, cu același nume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...