Țara unde s-a înființat prima școală de dating. Ce învață tinerii
Data publicării:
În 2016, în China, numărul bărbaților era cu 33 de milioane mai mare decât numărul femeilor. În era internetului și a aplicațiilor de dating, nu este greu de înțeles de ce aici a fost înființată o școală specializată în instruirea tinerilor dornici să-și găsească o parteneră mai ușor. Bărbații care vor să înțeleagă mai bine comportamentul femeilor plătesc până la 4.500 de dolari americani pentru aceste cursuri.
Relațiile între bărbați și femei s-a schimbat mult în ultimii ani. Programul încărcat și aplicațiile de dating au transformat găsirea unui partener în zilele astea într-o sarcină care le dă bătăi de cap multora. Provocarea este însă mai mare în țări precum China, unde numărul bărbaților este cu mult mai mare decât al femeilor, din cauza politicii copilului unic, care a fost aplicată timp de aproape 4 decenii în statul asiatic.
Mulți tineri din China ajung astfel să plătească pentru cursurile care îi ajută să transforme timiditatea în curaj.
Costurile unor astfel de cursuri variază între 30 de dolari - atunci când aplicanții primesc doar niște sfaturi online - și pot ajunge până la 4.500 de dolari – atunci când ei se întâlnesc direct cu instructorii, potrivit BBC.
Fiecare aplicant la aceste cursuri trebuie să furnizeze anumite informații despre el: câți ani are, câte prietene a avut, ce caută să obțină de la aceste cursuri. Mulți dintre tineri vor să învețe cum să se comporte la întâniri și cum să vorbească cu potențialele partenere.
„Majoritatea clienților noștri au vârste cuprinse între 23 și 33 de ani. Cel mai tânăr are 19 ani, iar cel mai în vârstă are 59 de ani”, spune Yi Cui, fondatorul școlii „Love Energy”.
Cursul începe cu o schimbare a look-ului. Participanții sunt tunși și sfătuiți ce haine îi avantajează. Mai departe, ei sunt fotografiați, iar pozele sunt publicate pe rețelele de socializare.
Participanții învață de asemenea să danseze și care este atitudinea potrivită atunci când dansează cu o fată. „Ei trebuie să încerce să nu fie insensibili”, spune instructorul.
Una dintre procedurile pe care tinerii le învață se numește „Kabe-don” - termenul japonez care se referă la momentul în care un bărbat lovește cu mâna un zid din spatele unei femei pentru a o impresiona.
„În acel moment trebuie să țineți cont de patru lucruri din postura voastră: picioarele, genunchii, pieptul și fața. Nu trebuie să îndreptați toate aceste puncte spre fată. O să păreți prea nerăbdători. După ce o să va cunoașteți mai bine însă, puteți să stați mai relaxați”, le explică instructorul cursanților, care iau notițe.
„În industria matrimonială, bărbații sunt în dezavantaj”, adaugă bărbatul.
Secretul pentru ca o întâlnire să meargă bine, conform experților chinezi, este ca cei doi să lase emoțiile deoparte.
„Cu cât durează mai mult până faceți o mișcare, cu atât veți deveni mai emoționați. E normal să aveți emoții atunci când vă place o fată. Bărbatul ocupă un rol important în modul în care se dezvoltă o relație. Dacă el are o stimă de sine scăzută și e introvertit, nu va putea să folosească ce-l învățăm într-un mod eficient”, explică Yi Cui.