De ce scad olandezii în înălțime? În ultimii 60 de ani au fost cei mai înalți din lume

Data actualizării: Data publicării:
o femeie se uită in sus, la un barbat inalt
FOTO: Getty Images

Institutul național de statistică din Olanda a confirmat că bărbații și femeile din această țară rămân cei mai înalți oameni de pe planetă, însă, în același timp, cifrele arată că olandezii se micșorează.

În ultimele șase decenii, olandezi s-au situat în vârful clasamentului mondial al înălțimii, cele mai proaspete date sugerând că înălțimea medie a unui bărbat de 19 ani era de 182,9 cm în 2020, în timp ce femeile de aceeași vârstă măsurau 169,3 cm, potrivit The Guardian.

Centraal Bureau voor de Statistiek (CBS), o instituție guvernamentală, spune că Olanda a ocupat primul loc în lume la acest capitol încă din 1958. Doar în 1967, bărbații au căzut pe locul doi, însă au revenit după un an.

Însă, pe baza sondajelor efectuate printre 719.000 de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 60 de ani, CBS a anunțat că, după o perioadă de stagnare, bărbații olandezi născuți în 2001 sunt în medie cu 1 cm mai scunzi decât generația născută în 1980, iar femeile olandeze sunt cu 1,4 cm mai scunde. O analiză mai elaborată sugerează că această regresie nu poate fi pusă în totalitate pe seama oamenilor proveniți din alte țări și stabiliți în Olanda.

De ce se „micșorează” olandezii

Scăderea este legată parțial de imigrația în ascensiune, a populației mai scunde și a copiilor născuți din aceste populații în Olanda”, au explicat statisticienii guvernamentali. „Creșterea a stagnat și în generațiile în care ambii părinți s-au născut în Olanda, dar și în generațiile în care toți cei patru bunici s-au născut în Olanda. Bărbații sută la sută olandezi nu au mai crescut, iar la femei tendința este de scădere”.

Oamenii de știință au venit cu câteva explicații posibile și chiar soluții pentru remedierea acestei „crize”.

Dr. Gert Stulp, de la Facultatea de Științe Comportamentale și Sociale a Universității din Groningen, a spus că, deși în momentul de față ar fi doar niște teorii speculative, ar fi interesat să vadă dacă prăbușirea economică din 2007 ar fi putut avea un impact în această chestiune. „Poate că aspecte precum criza financiară au însemnat că unii copii au crescut în alte condiții, mai precare, decât generațiile anterioare”, a spus el.

Descoperirea unei tendințe similare în SUA sugerează că alimentația nesănătoasă, de tip fast-food, ar putea fi o cauză a scăderii în înălțime.

„Este posibil ca dietele să se fi schimbat”, a spus Stulp. „Poate că dietele din ultimii ani au avut mai puțini nutrienți importanți pentru creștere. Se crede că acesta este motivul pentru care americanii scad în înălțime; diete mai sărace, mai multe calorii, dar mai puțini nutrienți. O altă speculație este că scăderea înălțimii ar putea fi cauzată de faptul că mai mulți oameni exclud din diete produsele de origine animală. Dar, din nou, nu există dovezi clare în acest sens.”

Cu toate acestea, Stulp crede că alimente mai sănătoase îi vor ajuta pe olandezi să-și mențină locul în top, ba chiar să crească din nou. „Desigur, va exista o limită fiziologică. Oamenii nu vor crește până 3 metri.”

Cine au fost cei mai înalți înaintea olandezilor

Însă statisticile le spun olandezilor că nimic nu este veșnic. Cu mai mult de un secol în urmă, cei mai înalți oameni din lume erau în principal în America de Nord și Europa de Nord, Suedia și Norvegia deținând recordurile.

Abia în prima jumătate a anilor 1900, Țările de Jos s-au bucurat de o ascensiune, iar în anii 1950 au ajuns în top.

Bărbații olandezi născuți în 1930 ajunseseră la o înălțime medie de 175,6 cm. Cei născuți în 1980 au depășit 183,9 cm - o creștere de 8,3 cm în 50 de ani. Generația de femei din 1930 a atins în medie 165,4 cm, în timp ce cele născute în 1980 au atins 170,7 cm.

Cercetările au sugerat că, dincolo de faptul că au avut o dietă mai bogată decât în secolele trecute, experiența olandeză este și un rezultat al selecției naturale: oamenii care aveau cei mai mulți copii erau bărbați înalți și femeile de înălțime medie.

A mai fost subliniat un aspect interesant: există o diferență remarcabil de mare de înălțime între oamenii din nordul și sudul Olandei. Bărbații din nord au avut mereu un avantaj de 3 cm față de cei din sud.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri