Ce se va întâmpla cu averea lui George Michael

Data actualizării: Data publicării:
George Michael "25 Live" Tour Opener in Barcelona
Foto: Gulliver/GettyImages

George Michael a murit, în somn, fără dureri, a dezvăluit partenerul său de viaţă si, totodată, cel care l-a și găsit pe artist fără suflare, în ziua de Crăciun. Între timp, au început să apară amănunte din ultimii săi ani de viaţă. Am aflat că George Michael lupta, în continuare, cu dependenţa de heroină, de care spera să scape şi ca îşi dorea foarte mult să revină pe scenă. Pe de altă parte, Poliţia rămâne rezervată în declaraţii: va fi făcută o autopsie care să scoată la iveală ce anume a provocat decesul. Când și unde va fi înmormântat încă nu se știe, nu a fost făcut încă un anunț oficial legat de funeralii.

Apropiaţii lui George Michael susţin că artistul îşi dorea foarte mult o revenire pe scenă. Ar fi vrut chiar ca anul viitor să organizeze o reuniune cu Andrew Ridgeley, cofondatorul trupei lor de debut, Wham! La fel ca alte planuri, şi acesta a rămas doar un vis neîmplinit. La mai bine de 24 de ore de la decesul lui George Michael, partenerul său de viaţă a anunţat pe Internet condiţiile în care l-a găsit fără suflare pe cântăreţ.

„E un Crăciun pe care nu-l voi uita niciodată. Mi-am găsit partenerul mort în pat, dimineaţă la prima oră... Îmi va fi dor de tine mereu”, a scris Fadi Fawaz, stilist şi fotograf în vârstă de 42 de ani. El şi George Michael aveau o relaţie din 2012. Persoane din cercul artistului spun că George Michael se lupta cu dependenţa de heroină şi nu se menaja deloc. De mai multe ori a ajuns la spital, din cauza problemelor de sănătate. De altfel, vecinii din Oxfordshire spun că în ultima vreme artistul arăta abătut şi obosit şi a ratat slujba de Crăciun, deşi biserica este peste drum de casa lui.

„George Michael era o persoană foarte retrasă, iar noi am respectat acest lucru. Eram foarte încântaţi că ne era vecin”, spune o femeie.

„L-am văzut cu aproape două luni în urmă. Stătea lângă masa de lângă a noastră. Era foarte tăcut, nu arăta prea bine, însă nu ne-am gândit că e atât de rău pe cât se dovedeşte acum”, adaugă o altă vecină.

Dincolo de cauzele exacte ale morţii, mulţi vor să afle unde va merge averea lui, estimată la 200 de milioane de euro. Pe lângă proprietăţi luxoase în Marea Britanie, Statele Unite şi Australia, sunt multe opere de artă, depozite bancare şi veniturile realizate din drepturile de autor. George Michael nu avea copii, aşa că cel mai probabil banii vor ajunge la finii săi, printre care şi fata lui Geri Halliwell, una dintre membrele trupei Spice Girls.

Alte sume vor merge către fundaţii care se ocupă de copii sau de combaterea unor maladii precum cancerul. Pentru milioanele sale de fani din toată lumea, adevărata moştenire a lui George Michael rămâne muzica lui.

„George Michael, alături de Madonna, Prince şi Michael Jackson, au dominat literalmente întregul deceniu al anilor 80”, spune Morris Knight, DJ Radio.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...