Cândva amenințată cu dispariția, populația de lupi din Germania proliferează acum. Ecologiștii sunt încântați, mai ales că aceste animale au devenit o specie protejată. Dar nu toată lumea este încântată. Hrana sălbăticiunilor poate însemna pierderi mari pentru fermieri. De obicei, lupii vânează căprioare, dar uneori atacă oi, capre și viței. În Saxonia Inferioară, oamenii sunt divizați din cauza unui lup numit Roddy. Autoritățile au dat undă verde pentru uciderea sa, însă în ciuda eforturilor, el rămâne în libertate și mulți fermieri se simt neajutorați. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Suri și Isi sunt pe urmele lupului. Alături de expertul Christian Berge, cei doi câini-lup adulmecă prin Rodewald Heath. Sunt în căutarea lupului cunoscut sub numele de Roddy.
Cu siguranță Roddy a trecut pe aici. Conform analizelor ADN, el s-a înfruptat de câteva ori din oile lui Stefan Rose.
- Știi unde e?
- Nu, nu știu, spune Stefan Rose, păstor.
Asta spre bucuria activiștilor pentru drepturile animalelor, care de multe ori surprind lupul pe cameră. Unde a fost înregistrat exact acest film rar rămâne un secret. Dar Roddy este celebru peste tot în nordul Germaniei.
„Am dormit în mașină. De trei ori au venit în noaptea aceea”
„Este cel mai cunoscut lup mascul din Rodewald. Analiza ADN a confirmat că a sărit gardul de vreo patru ori. El a fost”, spune păstorul Stefan Rose.
El susține că Roddy și haita sa atacă în special turmele, chiar și cirezi de viței sau herghelii de cai. Cum gardul mobil din jurul pășunii sale nu este un obstacol pentru lupi, ciobanul a fost nevoit să stea de pază și noaptea.
„Ei bine, nu am avut altă opțiune decât să dorm lângă oi. Așa că am dormit în mașină. Și mi-am luat o bâtă de baseball cu mine, în caz de urgență. Gâștele din iazul din apropiere au început să facă gălăgie prima dată când au venit. Îmi amintesc că m-am gândit: „Oare ce se întâmplă?” Dar apoi oile au început să se agite și am știut că sunt lupii. Am coborât din mașină și i-am alungat. Au venit de trei ori în noaptea aceea”, povestește păstorul.
De atunci, lupul s-a întors aici de nenumărate ori. Zona aceasta a fost numită după el: Roddy. Autoritățile spun că șeful haitei reprezintă o problemă și a fost autorizată împușcarea lui. Dar până acum Roddy a reușit să scape - chiar dacă lasă urme.
- Sigur acestea sunt fecale de lupi?
- Da, cu siguranță. Îmi dau seama din consistență. Soarele le-a uscat, dar dacă ar fi proaspăt, ar mirosi îngrozitor, explică Christian Berge, expert în lupi.
- Deci, ar putea fi urmele lui Roddy?
- Da, ar putea fi Roddy.
Se poate trăi în armonie cu lupii. Soluțiile pe care le propun vânătorii
E acesta Roddy? Nu! Lupul acesta este în captivitate și îi aparține vânătorului Frank Fass. Frank nu știe sigur dacă l-a văzut vreodată pe Roddy, dar știe că e greu să-l vâneze.
„Când vezi o haită de cinci sau șase lupi, nimeni nu o poate împrăștia. Cum să decizi în ce lup să tragi? Noi, vânătorii care suntem mereu aici, nu ne întâlnim cu lupi în fiecare zi”, spune Frank Fass.
Populația de lupi din Germania a crescut considerabil în ultimii ani. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 120 de haite de lupi trăiesc acum aici și numărul lor crește.
Vânătorul Frank Fass crede că o soluție ar fi construirea unor garduri mai înalte decât cele pe care le are Stefan Rose, pentru a proteja animalele.
- Cu siguranță se poate trăi în armonie cu lupii din Germania, spune vânătorul.
- Și atunci de ce nu se întâmplă așa?
- Pentru că nu-mi permit. Am ridicat în jur de 40 de garduri într-o zi. Sunt din ce în ce mai grele, deci e multă muncă. Garduri mai înalte înseamnă o greutate și mai mare. Și trebui să facem totul cu mâinile noastre. Angajații îmi spun că vor pleca, dacă vom continua să ridicăm și mai multe garduri. Și voi renunța și eu. Îi susțin. Este imposibil să continuăm așa, spune păstorul Stefan Rose.
Păstori versus lupi, lupta pentru supraviețuire
Deci, se dă acum o luptă pentru supraviețuire - păstori versus lupi - pe teritoriul lui Roddy?
„Când lupii văd o oaie izolată și o atacă, e doar o coincidență. E ca și cum noi am fi pe autostradă și, la un moment dat, am spune: „ Mi-e foame, mai avem încă o sută de kilometri de parcurs, de ce nu ne oprim să mâncăm ceva?” Și apoi te oprești la următoarea autoservire pentru o gustare. Practic, e același lucru. Nu e ca și cum lupii ar pune la cale veun plan: „Mă duc să atac niște oi pe pășune, pentru că știu că nu au cum să scape” - explică Christian Berge, expert în lupi.
„Lupii sunt inteligenți, pot învăța. Iar când ajung pe pășune, mănâncă tot ce prind. Sunt sigur că le e mai complicat să prindă o căprioară”, este de părere păstorul Stefan Rose.
Dar Roddy și haita lui nu se feresc să vâneze. Lupii se hrănesc în primul rând cu vânatul din pădure.
„Avem atât de mult vânat în Germania: căprioare, cerbi, mistreți. Iar acest lucru determină și populația de lupi. Mai multă pradă înseamnă mai mulți lupi”, explică vânătorul Frank Fass.
„Nu știu care ar fi soluția. Dacă aș avea o bilă de cristal... Poate că lupii ar trebui să devină vegetarieni”, glumește păstorul Stefan Rose.
Animalele lui Stefan Rose nu par convinse. Nu pot decât să spere că vicleanul Roddy și haita lui le vor lăsa în pace pe viitor. Sau că își vor găsi un nou teren de vânătoare.
Editor : Luana Pavaluca