O ursoaică a murit, duminică seara, lovită de o mașină, pe DN 1, în zona localității Bradu, din județul Sibiu. O echipă a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor (AJVP) Sibiu este așteptată să ridice cadavrul animalului de pe carosabil, potrivit Poliției Sibiu, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a declarat că o ursoaică a fost lovită mortal de un autoturism pe DN1, pe drumul dintre Hula Bradului spre Bradu, pe DN 1, drumul care leagă județele Sibiu și Brașov.
„Autoturismul prezintă daune materiale, nu sunt persoane rănite. AJVP Sibiu trebuie să sosească la fața locului pentru a ridica ursul”, a spus Lazăr.
În zona producerii accidentului, traficul se desfășoară alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri.
Accidentul a intervenit în condițiile în care opinia publică a fost revoltată, duminică, de cazul unui urs lovit de mașină în Harghita, care a fost lăsat să agonizeze aproape o zi pe drum până să fie eutanasiat prin împușcare.
Citiți și: Cad capete după cazul ursului lăsat în agonie şi apoi împuşcat. Prefectul de Harghita, demis de ministrul Marcel Vela