Balenele albastre înghit zilnic până la 10 milioane de fragmente de microplastic (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
Balene albastre fotografiate din aer
Balenele albastre înghit zilnic până la 10 milioane de fragmente de microplastic. Foto: Profimedia

Balenele albastre absorb până la 10 milioane de bucăţi de microplastice în fiecare zi, conform unei estimări publicate marţi, care sugerează un impact mai mare decât se credea anterior al acestei poluări asupra celui mai mare animal din lume, relatează AFP.

Fragmente minuscule de plastic au fost găsite pe fundul celor mai adânci oceane, pe vârful celor mai înalţi munţi şi chiar în interiorul organelor şi a sângelui uman.

Pentru a estima cantitatea de microplastice ingerate de balene, cercetătorii au realizat un studiu de modelare, publicat în revista „Nature Communications”.

Oamenii de ştiinţă au plasat un fel de etichete pe 191 de balene albastre, înotătoare şi cu cocoaşă care trăiesc în largul coastei Californiei pentru a le urmări mişcările. „Ca un Apple Watch, pe spatele unei balene”, a declarat Shirel Kahane-Rapport, cercetătoare la Universitatea de Stat din California, în Fullerton şi autoare principală a studiului.

Potrivit datelor culese, balenele se hrăneau cu precădere la adâncimi cuprinse între 50 şi 250 de metri, unde se află „cea mai mare concentraţie de microplastice din coloana de apă”, a declarat pentru AFP specialista în balene.

Cercetătorii au estimat apoi dimensiunea şi numărul de înghiţituri zilnice şi ceea ce filtrau balenele, prin modelarea a trei scenarii.

În scenariul cel mai probabil, balenele albastre ingerau până la 10 milioane de bucăţi de microplastice pe zi.

Cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Pământ ar fi probabil cel mai mare consumator de microplastice, ingerând până la 43,6 kilograme în fiecare zi, potrivit studiului.

Deşi se bănuia că balenele aspiră cantităţi mari de microplastice în timp ce îşi croiesc drum prin ocean, cercetătorii au descoperit că lucrurile nu stau chiar aşa. De fapt, 99% dintre microplastice au intrat în corpurile balenelor pentru că acestea se aflau deja în interiorul prăzii lor.

„Ne îngrijorează acest lucru”, a spus Shirel Kahane-Rapport, deoarece oamenii mănâncă această pradă. „Mâncăm şi hamsii şi sardine”, a afirmat ea, adăugând că „krillul (un mic crustaceu în formă de crevete) este baza lanţului trofic” marin.

Cercetările anterioare au arătat că, în cazul în care krillul se află într-un rezervor ce conţine microplastic, „îl vor mânca”, a mai spus omul de ştiinţă, mai notează AFP, citată de Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Mama Selenei Gomez, "Cupidon" în relația artistei cu Benny Blanco. Solista recunoaște deschis: „Îl plăceam...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...