Scotland Yard caută hoții care au furat armele cu care s-a filmat James Bond. Suspecții vorbeau cu accent din Europa de Est

Data actualizării: Data publicării:
pistol jams bond
Pistol din filmul James Bond. Foto: met.police.uk

Scotland Yard îi roagă pe britanici să ajute la prinderea hoţilor care au furat cinci arme folosite în franciza „James Bond”, sustrase în urmă cu şase luni dintr-o reşedinţă din nordul Londrei, informează AFP, potrivit Agerpres. Unele dintre aceste arme sunt unicat.

Armele au fost furate din locuinţa proprietarului lor din Enfield în seara zilei de 23 martie, când noul coronavirus a obligat Marea Britanie să decreteze starea de urgenţă. Deşi vecinii s-au sesizat că se întâmplă ceva, hoții au reuşit să fugă înainte de sosirea Poliţiei.

Prada lor: un revolver Beretta "Cheetah", un model "Tomcat", un pistol Walther PP, un model Smith & Wesson 44 Magnum şi un revolver Lama de calibrul 22, care au apărut în trei filme celebre din franciza "James Bond" - "Die Another Day", "A View to a Kill" şi "Live and Let Die".

Una dintre aceste arme de foc dezactivate, pistolul Lama cu mâner auriu, a fost descoperită, ruginită, pe un câmp situat în proximitatea unei gări din Essex, în aprilie. Celelalte piese de colecţie, din care unele sunt modele unicat, au rămas de negăsit.

Modelul Magnum este singurul din lume în întregime cromat, iar pistolul Walther PP este ultima armă folosită de Roger Moore în scena din "A View to a Kill" în care Grace Jones sare cu paraşuta de pe Turnul Eiffel.

Unul dintre coordonatorii anchetei, Paul Ridley, a subliniat într-un comunicat că armele furate "sunt foarte uşor de recunoscut" şi vor fi "cu siguranţă" identificate "de către public sau de către orice persoană căreia îi va fi făcută propunerea de a le cumpăra".

Oficialul britanic a subliniat şi valoarea sentimentală pe care aceste arme o au pentru proprietarul lor şi faptul că ele trebuiau să facă parte dintr-o expoziţie naţională.

Poliţia a publicat luni imagini surprinse de camerele de luat vederi, ce arată un vehicul suspect imediat după comiterea jafului, un model Vauxhall de culoare gri, şi şi-a reînnoit apelul adresat populaţiei cu rugămintea de a o sprijini în găsirea infractorilor.

Martorii au spus că hoţii sunt trei bărbaţi cu accente din Europa de Est, care purtau îmbrăcăminte închisă la culoare şi aveau chipurile acoperite de măşti.

pistol hames bond
Pistol folosit în seria de filme James Bond. Foto: met.police.uk

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...