Video Momentul în care un tanc rusesc greșește drumul și intră într-un aeroport internațional. Tanchistul a fost arestat

Data actualizării: Data publicării:
un tanc trece prin zidul aeroportului
Zidul aeroportului, dărâmat cu tancul în Rusia. Sursa foto: captură Youtube

Rușii sunt celebri pe internet, printre altele, pentru imaginile șocante surprinse în trafic. Dând dovadă de resurse nelimitate, ei au demonstrat că poți comite un accident spectaculos nu numai cu mașina, ci și cu tancul.

Un video apărut pe rețelele sociale surprinde un tanc rusesc trecând prin zidul cu sârmă ghimpată al Aeroportului Internațional Volgograd, situat în sud-vestul țării. Din incident nu numai zidul a ieșit șifonat, ci și tanchistul.  

Incidentul a avut loc pe 20 octombrie, scrie The Drive, citând un site independent de știri, Baza. Tancul se îndrepta spre poligonul de antrenament.

Nu este clar dacă soldatul aflat la „volanul” vehiculului (leviere se numesc manetele care direcționează un tanc) era băut și nici dacă a încercat să oprească mașinăria de 20 de tone la contactul cu zidul, scrie site-ul menționat. Cert e că zidul a fost pus la pământ, iar tancul a ajuns victorios pe partea cealaltă (în aeroport), cu daune minime. 

Ulterior au apărut și fotografii înfățișând zidul dărâmat și un soldat plin de sânge, cu mâinile aparent încătușate la spate, care ar fi de vină pentru trecerea ilegală a zidului. Un comentariu care însoțește imaginile parafrazează un proverb celebru: „Dacă zidul nu merge la soldatul rus, atunci soldatul rus merge la zid”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Mama Selenei Gomez, "Cupidon" în relația artistei cu Benny Blanco. Solista recunoaște deschis: „Îl plăceam...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...